O Yeong-su, starul din Squid Game, acuzat de agresiune sexuală. Ar fi atins în mod indecent o femeie
O Yeong-su, starul din Squid Game în vârstă de 78 de ani, este acuzat de agresiune sexuală, după ce ar fi atins în mod indecent o femeie.
![O Yeong-su, starul din Squid Game, acuzat de agresiune sexuală Ar fi atins în mod indecent o femeie](https://img.observatornews.ro/0/2022/11/25/499430/o-yeong-su-d9f82a48.webp?w=430&f=2&v=2)
Actorul în vârstă de 78 de ani, a fost acuzat de agresiune sexuală în Coreea de Sud în urma presupusului incident despre care se crede că ar fi avut loc în 2017. El a negat acuzațiile atunci când a fost interogat de autorități, potrivit agenției locale de știri Yonhap, relatează Mirror.
Plângerea a fost depusă inițial în luna decembrie a anului trecut
„Am ținut-o de mână ca să-i arăt lacul”, a declarat vedeta Netflix presei locale. El a spus că, deși și-a cerut scuze presupusei victime, nu și-a recunoscut vina în acest conflict. „Mi-am cerut scuze pentru că ea a spus că nu va face tam-tam în privința asta, dar asta nu înseamnă că recunosc acuzațiile”, a spus el pentru postul de știri coreean JTBC.
Plângerea a fost depusă inițial în luna decembrie a anului trecut, iar cazul a fost închis în aprilie. De atunci, a fost redeschis după ce presupusa victimă a cerut reexaminarea cazului. Oficialii Procuraturii Districtului Suwon au declarat agenției de presă AFP că rapoartele din presa locală din Coreea de Sud „sunt corecte din punct de vedere faptic”.
O Yeong-su a primit primul premiu Globul de Aur din Coreea de Sud în ianuarie, pentru rolul său ca Oh Il-name din Squid Game. Pe tot parcursul anului 2021, serialul de succes a adunat milioane de telespectatori, și a făcut furori pe rețelele sociale.
Serialul a devenit cel mai vizionat show de la Netflix din toate timpurile în puțin peste o săptămână, asigurându-și, în esență, continuarea cu sezonul 2. Creatorul serialului, regizorul sud-coreean Hwang Dong-hyuk, a confirmat pentru prima dată că a început procesul de scriere a acestuia în noiembrie 2021. Cu toate acestea, abia pe 12 iunie 2022, Netflix a anunțat oficial proiectul, punând în mișcare un ciclu de producție mai tradițional. Netflix în sine nu a oferit o dată alternativă la această estimare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰