Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oamenii lui Trump au anulat întâlnirea cu Zelenski după discuţiile cu Putin. Cele trei mari probleme

Steven Witkoff, trimisul special al președintelui american, și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, au anulat o întâlnire cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care ar fi urmat să aibă loc la Bruxelles, după negocierile cu Vladimir Putin, la Kremlin, dezvălui jurnalistul Euronews Alex Raufoglu citând surse.  Întâlnirea dintre președintele rus și emisarii americani s-a încheiat, după aproape cinci ore, "fără un rezultat de compromis". Potrivit Kremlinului, a fost discutată esența propunerii, nu aspecte specifice, și "nu suntem nici mai departe, nici mai aproape de o soluție"

de Redactia Observator

la 03.12.2025 , 11:36

Oamenii lui Trump au anulat întâlnirea cu Zelenski după discuţiile cu Putin. Cele trei mari probleme Vladimir Putin, la negocierile cu americanii, la Kremlin, 2 decembrie 2025 - Profimedia

Steve Witkoff, însoţit de ginerele preşedintelui american, Jared Kushner, a discutat aproape cinci ore la Kremlin cu liderul rus planul prezentat de Washington în urmă cu două săptămâni şi revizuit ulterior în timpul consultărilor cu ucrainenii. Potrivit Axios, cei doi ar fi urmat ulterior să se întâlnească cu Volodimir Zelenski la Bruxelles, pentru ca președintele ucrainean să fie informat despre discuțiile purtate la Kremlin.

Witkoff și Kushner ar fi anulat o întâlnire cu Zelenski în Europa

"Întâlnirea de la Bruxelles a fost anulată, potrivit unor surse. Zelenski se întoarce acasă. Kremlinul susține că Witkoff și Kushner au "promis" că vor merge direct la Washington după discuțiile cu Putin", a relatat pe X jurnalistul Euronews, Alex Raufoglu. Totodată, presa rusă a precizat că avionul lui Witkoff s-ar fi îndreptat direct către SUA după decolarea din Moscova, fără a face escală în Europa.

Articolul continuă după reclamă

Iuri Ușakov, cel mai înalt consilier pe probleme de politică externă al lui Vladimir Putin, a declarat, la finalul discuțiilor, că în ceea ce privește teritoriile ocupate de Rusia în Ucraina, "nu s-a stabilit încă o variantă de compromis", deși "anumite propuneri venite din partea SUA sunt deschise negocierii". "Am ajuns la un consens pe anumite puncte, în timp ce altele au fost contestate. Însă ceea ce contează este că discuția a fost una constructivă, iar ambele părți și-au exprimat dorința de a continua dialogul", a adăugat Ușakov.

Zelenski, mesaj în timpul negocierilor de la Kremlin: Să nu se facă înţelegeri pe la spatele Ucrainei

În timpul negocierilor de la Kremlin, Volodimir Zelenski a postat pe X un mesaj în care a cerut ca să nu se facă înţelegeri pe la spatele Ucrainei, precizând că cele mai dificile probleme de negociat sunt legate de teritorii, activele înghețate şi garanțiile de securitate.

"Nu vor exista soluții simple pentru a pune capăt acestui război. Înțelegem ce se întâmplă. Înțelegem cu cine avem de-a face. Problema nu este dificultatea de a lua decizii. Sunt capabil să le iau. Ceea ce contează este ca totul să fie corect și transparent. Să nu se facă jocuri pe la spatele Ucrainei. Să nu se decidă nimic fără Ucraina, despre noi, despre viitorul nostru.

Cele mai sensibile lucruri și cele mai dificile întrebări sunt legate de teritorii şi de activele înghețate. Nu pot vorbi în numele liderilor europeni despre banii înghețați în Europa. Pot doar să-mi exprim punctul de vedere, iar ei pot alege să mă susțină. Și despre garanțiile de securitate. Ne bazăm pe garanții solide din partea Statelor Unite, a Europei și a altor câțiva lideri. Acesta este unul dintre subiectele din cadrul Coaliției celor Dispuși. Lucrăm la acest aspect. Cred că aceste trei teme sunt cele mai sensibile și importante. Echipele noastre vor continua să lucreze la ele", a transmis Zelenski.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri externe » Oamenii lui Trump au anulat întâlnirea cu Zelenski după discuţiile cu Putin. Cele trei mari probleme