Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ONU cere o anchetă privind folosirea de "arme explozive de mare impact" în Gaza. Armata israeliană spune că va începe o anchetă internă

Război Israel - Hamas. Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut vineri lansarea unei anchete asupra a ceea ce a numit "arme explozive de mare impact" în Gaza, despre care a spus că provoacă distrugeri fără discernământ în enclava palestiniană, relatează Reuters şi dpa, citate de Agerpres.

de Redactia Observator

la 10.11.2023 , 15:09

ONU cere o anchetă privind folosirea de "arme explozive de mare impact" în Gaza. Armata israeliană spune că va începe o anchetă internă - Profimedia

Oficialul ONU a subliniat că Israelul trebuie să pună capăt folosirii unor astfel de arme în această zonă dens populată, unde trăiesc 2,3 milioane de palestinieni, dintre care jumătate au fost nevoiţi să-şi caute adăpost în alte zone în urma luptelor din ultima lună. Volker Turk nu a precizat la ce arme anume se referă, iar armata israeliană, rugată de Reuters să comenteze, a indicat că face verificări.

ONU, îngrijorată de nerespectarea drepturilor omului în Fâşia Gaza

"Bombardamentul extins al Israelului din Gaza, inclusiv cu folosirea de arme explozie de mare impact în zone dens populate (...) are evident un impact devastator sub aspect umanitar şi al drepturilor omului , a declarat Turk într-o conferinţă de presă în cursul vizitei sale în capitala iordaniană Amman. "Aceste atacuri trebuie investigate. (...) Avem preocupări serioase că ele reprezintă atacuri disproporţionate care încalcă dreptul umanitar internaţional", a subliniat oficial ONU.

Articolul continuă după reclamă

El a adăugat că "folosirea de către grupuri armate palestiniene de civili şi obiecte civile pentru a se apăra de atac contravine legilor războiului", "dar un astfel de comportament din partea grupurilor armate palestiniene nu absolvă Israelul de obligaţia sa de a se asigura că civilii sunt cruţaţi".

"O pace şi securitate durabile nu pot fi instalate prin desfăşurarea furiei şi durerii asupra unor oameni care nu sunt responsabili pentru crimele comise", a mai notat Volker Turk, pentru a conchide că "soluţia acestei situaţii constă în încetarea ocupaţiei şi respectarea deplină a dreptului la autodeterminare al palestinienilor", a consemnat dpa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri externe » ONU cere o anchetă privind folosirea de "arme explozive de mare impact" în Gaza. Armata israeliană spune că va începe o anchetă internă