Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Opt persoane au fost ucise în trei incidente armate în Atlanta. Un suspect, în custodia poliţiei

Opt persoane au fost ucise şi una dintre ele a fost rănită în trei atacuri armate în tot atâtea centre spa diferite din Atlanta.

de Monica Palade

la 17.03.2021 , 20:45

Două dintre atacuri au avut loc la saloane aflate peste drum una de alta în nordul Atlantei, iar al treilea la aproape 50 de kilometri, în Cherokee. Poliţiştii au arestat şi un suspect, un tânăr de 21 de ani,  care este bănuit a fi suspectul în toate cele trei atacuri. Nu s-a stabilit încă niciun motiv pentru atacuri.

Primul atac s-a petrecut în jurul orei 17:00 la Youngs Asian Massage Parlour din Acworth, districtul Cherokee. Două persoane au murit pe loc, iar alte două la spital. Purtătorul de cuvânt al biroului șerifului, căpitanul Jay Baker, a confirmat că victimele erau două femei asiatice, o femeie albă și un bărbat alb și că un bărbat hispanic fusese rănit.

Alte atacuri după o oră

Vezi și

O oră mai târziu, poliția a fost chemată la un aşa-zis jaf la Gold Spa din nord-estul Atlanta. Aici, poliţiştii au dat peste trei femei decedate. În timp ce erau acolo, ofițerii au fost chemați la un spa de peste drum, numit Aromatherapy Spa, unde au găsit o altă femeie împușcată.

Șeful poliției din Atlanta, Rodney Bryant, a declarat că victimele erau asiatice. Poliția a spus că Robert Aaron Long, din Woodstock, Georgia, a fost arestat la aproximativ 350 de kilometri sud de Atlanta.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Opt persoane au fost ucise în trei incidente armate în Atlanta. Un suspect, în custodia poliţiei