Orașul fantomă care a rămas pustiu de mai bine de 100 de ani. În trecut, era locuit de 10.000 de oameni
În urmă cu puțin peste un secol, Kayaköy, cunoscut atunci sub numele de Levissi, era un oraș plin de viață, cu cel puțin 10.000 de locuitori greci de religie creștin-ortodoxă. Mulți dintre ei erau meșteșugari și trăiau în pace alături de fermierii turci musulmani din regiune.
Viața lor s-a schimbat radical în perioada tulbure care a însoțit formarea Turciei ca republică independentă. După încheierea războiului greco-turc din 1922, tensiunile dintre cele două țări au dus la expulzarea populațiilor care aveau legături cu statul vecin.
În cazul orașului Kayaköy, acest lucru a însemnat un schimb forțat de populație cu turcii musulmani care locuiau în Kavala, localitate aflată astăzi în regiunea grecească Macedonia și Tracia. Însă noii locuitori musulmani nu ar fi fost mulțumiți de casele în care au fost mutați. Mulți au plecat la scurt timp după sosire, iar Kayaköy a început să se transforme treptat într-un oraș abandonat, potrivit CNN.
Poveștile oamenilor obligați să își părăsească locuințele
Printre puținii oameni care au rămas în Kayaköy s-au numărat bunicii lui Aysun Ekiz. Familia acesteia administrează în prezent un mic restaurant în apropierea intrării principale în oraș, unde turiștii se pot opri pentru a mânca sau a bea ceva. Poveștile despre anii dificili au fost transmise din generație în generație.
"Bunicii mei mi-au povestit că grecii plângeau pentru că nu voiau să plece. Unii și-au lăsat chiar și copiii în grija prietenilor turci, deoarece credeau că se vor întoarce. Dar nu s-au mai întors niciodată", spune Ekiz, care astăzi vinde turiștilor bijuterii realizate manual.
Potrivit acesteia, familia bunicilor săi se ocupa cu creșterea oilor și s-a adaptat ușor la viața de la marginea orașului.
În schimb, mulți dintre cei aduși aici nu erau încântați de noile locuințe. Unul dintre motive ar fi fost faptul că pereții caselor erau vopsiți în albastru, culoare despre care se credea că ține la distanță scorpionii și șerpii.
Urme ale acestei vopsele albastre pot fi văzute și astăzi pe zidurile unora dintre cele aproximativ 2.500 de case din Kayaköy.
După zeci de ani în care clădirile au fost expuse ploii, vântului și altor fenomene naturale, puține elemente decorative s-au păstrat. Cu toate acestea, ruinele oferă o imagine a modului în care trăiau oamenii înainte ca orașul să fie abandonat.
Cutremurele și trecerea timpului au distrus clădirile
Jane Akatay, coautoarea cărții "A Guide to Kayaköy", consideră că unul dintre motivele pentru care orașul a rămas pustiu ar putea fi tristețea asociată evenimentelor tragice din anii 1920.
În același timp, natura a contribuit la distrugerea treptată a clădirilor.
"Au fost cutremure și furtuni. Clima, vremea, ploile puternice toate au afectat acest loc interesant. În plus, de-a lungul anilor, mortarul care ținea clădirile laolaltă s-a deteriorat, iar lucrurile se prăbușesc dacă nu sunt întreținute", explică ea.
Astăzi, turiștii plătesc o taxă de intrare de trei euro, la un ghișeu aflat pe drumul principal.
De acolo, pot explora pe jos străzile și aleile orașului, unele dintre ele destul de abrupte și accidentate. La intrare există indicatoare către școală, biserici și vechea fântână.
Pentru a vizita întregul oraș, îţi trebuie doar două ore. În afara grupurilor organizate care ajung aici în perioadele aglomerate, numărul vizitatorilor este redus. Astfel, turiștii pot explora în liniște ruinele și își pot imagina cum arăta viața în trecut.
Unul dintre locurile importante era vechea piață a orașului, unde bărbații se întâlneau pentru a bea ceai și a sta de vorbă.
Cum trăiau locuitorii din Kayaköy înainte de abandonarea orașului
Majoritatea caselor au fost construite în secolul dinaintea abandonării orașului. În prezent, multe nu mai au acoperișuri, iar printre zidurile prăbușite a crescut vegetația.
Unele locuințe au în subsol gropi care erau folosite pentru prelucrarea pieilor. Fabricarea încălțămintei era una dintre meseriile obișnuite ale locuitorilor.
Multe case păstrează și astăzi rezervoarele în care oamenii depozitau apa, esențiale într-un oraș care nu avea o rețea de alimentare cu apă.
"Apa potabilă era adusă cu măgarii", povestește Ekiz.
Ea își amintește și poveștile bunicilor despre lipsa unor condiții sanitare adecvate. În locul hârtiei igienice, locuitorii foloseau bucăți din haine vechi. Aceste cârpe erau apoi arse pentru a produce căldură sau împrăștiate în grădini ca îngrășământ.
În ciuda condițiilor simple de viață, Ekiz spune că localitatea era relativ prosperă. La un moment dat, Kayaköy era principalul centru comercial al zonei, chiar mai important decât portul Fethiye din apropiere, care astăzi este un oraș prosper și o destinație turistică populară.
Casele cu două etaje erau construite cu grijă, astfel încât să existe suficient spațiu între ele.
"Toate erau construite astfel încât nicio casă să nu blocheze lumina soarelui pentru alta", explică Ekiz.
Una dintre cele mai importante clădiri din Kayaköy este Biserica de Sus, o construcție mare, cu pereți acoperiți de tencuială roz decolorată și tavane boltite. Din păcate, clădirea este închisă vizitatorilor din cauza stării avansate de degradare. Totuși, turiștii o pot admira din mai multe locuri ale orașului.
Pe partea cealaltă a văii, un traseu printre străzile întortocheate duce către o biserică mai mică.
Biserica amintește de micile lăcașuri de cult care se găsesc adesea pe dealurile din insulele grecești, deasupra satelor. Este o construcție modestă, cu un acoperiș în formă de cupolă și ferestre mici, fără geamuri. Interiorul este complet gol.
După mai bine de un secol de la plecarea locuitorilor săi, Kayaköy rămâne un loc care păstrează urmele unei comunități dispărute și ale unui capitol dureros din istoria regiunii.
