Orașul perfect există, dar nimeni nu a vrut să locuiască aici. Astăzi poate fi vizitat într-o singură zi
În nord-estul Italiei se află un oraș "ideal". Palmanova a fost construit în urmă cu mai bine de 400 de ani, după un plan extrem de precis. Privită de sus, fortăreața are forma unei stele cu nouă colțuri.
Orașul a fost conceput în 1593 ca o așezare "ideală", dar și ca o fortăreață greu de cucerit. Arhitecții au combinat geometria cu strategia militară, iar străzile, piețele și zidurile au fost gândite astfel încât orașul să poată fi apărat cât mai ușor.
Palmanova se află în provincia Udine și este astăzi una dintre cele mai interesante exemple de urbanism renascentist din Italia.
Un oraș perfect, dar fără locuitori
Deși planul era impresionant, primii oameni nu s-au grăbit să se mute aici. Orașul a rămas o perioadă aproape pustiu, iar autoritățile venețiene au fost nevoite să vină cu o ofertă greu de refuzat. În 1622, Veneția le-a oferit chiar și unor condamnați posibilitatea de a fi achitați și teren gratuit, cu condiția să se stabilească aici.
Autoritățile sperau să atragă și meșteșugari și negustori, care să contribuie la dezvoltarea economică a orașului. Fiecare locuitor urma să primească și o suprafață de teren, pentru a exista un echilibru în organizarea așezării.
Astăzi, Palmanova este un oraș obișnuit, în care locuiesc puțin peste 5.000 de oameni. Urmele planului original se văd însă la fiecare pas.
Nouă bastioane și străzi dispuse ca razele unei stele
Totul a fost construit după reguli geometrice stricte. Palmanova are nouă bastioane, nouă raveline și nouă lucrări defensive de tip lunetă. În centrul orașului se află Piazza Grande, o piață în formă de hexagon. De aici pornesc principalele străzi, dispuse radial, ca razele unei roți.
Unele dintre străzi au fost construite cu o lățime de 14 metri, o dimensiune considerabilă pentru acea perioadă. Spațiul larg le permitea oamenilor să circule mai ușor, dar era util și pentru deplasarea trupelor și transportul proviziilor.
În jurul pieței centrale se află 11 statui care îi reprezintă pe foștii gardieni și comandanți ai fortăreței, scrie Onet.
Trei porți pentru intrarea în oraș
În Palmanova se poate intra prin trei porți monumentale: Porta Udine, Porta Cividale și Porta Aquileia. Numele lor vin de la orașele spre care duc drumurile. Porțile făceau parte din sistemul de apărare și erau amplasate astfel încât să poată fi protejate reciproc. Structura lor originală s-a păstrat aproape intactă și, și astăzi, reprezintă principalele căi de acces către centrul orașului.
Există însă o problemă pe care constructorii de acum patru secole nu aveau cum să o prevadă: mașinile moderne. Porțile au fost construite pentru pietoni, cai și căruțe, iar pasajele înguste au devenit prea mici pentru traficul din zilele noastre. Așa că, în prezent, circulația este dirijată cu semafoare și se desfășoară alternativ.
Un oraș care poate fi văzut într-o singură zi
Palmanova este un oraș mic și poate fi explorat fără probleme într-o singură zi. Forma sa neobișnuită atrage turiști și cercetători din întreaga lume. Orașul face parte din patrimoniul mondial UNESCO, iar planul său în formă de stea este considerat unul dintre cele mai spectaculoase exemple de urbanism militar renascentist.
