Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Papa emerit Benedict al XVI-lea recunoaşte că a dat "informații greșite" într-o anchetă privind preoți care molestau copii

Papa emerit Benedict al XVI-lea recunoaşte că a dat o declaraţie falsă în ancheta abuzurilor sexuale din Biserica Catolică Germană.

de Redactia Observator

la 24.01.2022 , 14:44

Papa emerit Benedict al XVI-lea recunoaşte că a dat "informații greșite" într-o anchetă privind preoți care molestau copii - DPA Images / Sven Hoppe via Hepta

Papa emerit Benedict al XVI-lea a recunoscut că a făcut o declaraţie falsă în timpul unei anchete privind abuzurile sexuale din Biserica Catolică Germană, se arată într-o informare difuzată prin intermediul secretarului său privat şi publicată pe portalul Vatican News.

"Îi pare foarte rău și își cere iertare", a declarat Georg Gandwein, secretarul său personal, potrivit France24.

În urmă cu câteva zile, Papa emerit Benedict al XVI-lea a fost criticat dur într-un raport independent prezentat în Germania, care viza agresiunile sexuale comise asupra unor minori în Arhidieceza de Munchen şi Freising, pe care a condus-o între 1977 şi 1982.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit raportului, cardinalul Joseph Ratzinger, înainte să devină papă, nu ar fi întreprins nicio acțiune pentru a exclude patru preoţi bănuiţi de violenţe sexuale asupra unor minori, au afirmat într-o conferinţă de presă autorii raportului mandatat de Biserica Catolică.

Pe acelaşi subiect

"A fost informat despre fapte", a spus avocatul Martin Pusch, în timp ce firma de avocatură Westpfahl Spilker Wastl a anunțat concluziile unei investigații privind abuzurile sexuale istorice în Arhiepiscopia München de-a lungul mai multor decenii.

"Credem că el poate fi acuzat de abatere în patru cazuri", a spus Pusch. "Două dintre aceste cazuri se referă la abuzuri comise în timpul mandatului său și sancționate de stat. În ambele cazuri, autorii au rămas activi în pastorală".

Benedict, primul lider al bisericii catolice care a demisionat ]n peste 600 de ani

Fostul papă, acum în vârstă de 94 de ani, continuă să nege acuzațiile. El a devenit primul lider al Bisericii care a demisionat în peste 600 de ani, în 2013. De atunci, el duce o viață liniștită la Vatican, scrie BBC.

În 2013, fostul papă declara că nu a acoperit acoperit cu bună știință abuzurile. Dar descoperirile de acum ridică semne mari de întrebare asupra fostului Papă, cunoscut atunci sub numele de cardinal Joseph Ratzinger.

"În acele cazuri, preoții respectivi și-au continuat munca fără să fie sancționați. Biserica nu a făcut nimic. El a susținut că nu a știut despre anumite fapte, deși noi credem că nu este așa, în baza a ceea ce am aflat", a mai spus avocatul Martin Pusch.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Papa emerit Benedict al XVI-lea recunoaşte că a dat "informații greșite" într-o anchetă privind preoți care molestau copii