Video Patru militari iranieni au fost ucişi în timpul atacului israelian, anunţă presa de stat. Teheranul avertizează că răzbunarea va veni la momentul potrivit
Atacul Israelului de ieri, venit ca răspuns pentru bombardamentul lansat de Iran pe 1 octombrie, a ucis patru soldaţi. Oficialii de la Teheran spun că au dreptul la apărare şi răzbunarea va veni la momentul potrivit. Armata israeliană a lovit aproximativ 20 de ţinte militare, şi, după spusele Iranului, pagubele sunt limitate. Liderii internaţionali cer ca o eventuală escaladare a conflictului să fie evitată, iar Joe Biden speră ca loviturile de ieri să fie sfârşitul confruntărilor dintre cele două state.
Cei patru soldaţi iranieni care şi-au pierdut viaţa în urma atacului israelian lucrau pentru apărarea aeriană a ţării. Teheranul a spus că, în aceste condiţii, are dreptul să se apere, iar vicepreşedintele iranian a spus că răspunsul va avea loc la timpul potrivit.
Jon Gambrell, jurnalist AP: Armata iraniană a spus că Israelul a ţintit trei provincii diferite din ţară şi a cauzat ceea ce este descris ca o daună limitată. Cu toate acestea, armata iraniană şi presa locală, nu au arătat imagini cu zonele care au fost lovite de israelieni.
Aproximativ 20 de ţinte militare au fost lovite, printre care şi fabrici unde sunt produse rachete. Armata israeliană a publicat ieri şi un videoclip care arată piloţi urcându-se în avioane înainte să decoleze pentru a lansa atacul asupra Iranului.
Israelul a atacat în Iran cu zeci de aeronave, inclusiv de luptă şi de spionaj
- "Zilele pocăinţei", operaţiunea prin care Israelul a atacat baze militare iraniene. Iranul, avertizat de SUA să...
- Israel a atacat Iran. IDF a lovit doar ținte militare, nu și petroliere sau nucleare. Doi soldaţi iranieni ar fi...
- Planurile Israelului de a ataca Iranul, publicate pe Telegram. Ar putea fi scurse intenționat de serviciile...
- Israelul și-a terminat planul de răzbunare pentru atacul Iranului. SUA se așteaptă ca lovitura să aibă loc...
- Prețul petrolului a scăzut cu 5% după ce Israelul a dat semne că nu va ataca instalaţiile petroliere ale...
Teheranul acuză însă Israelul că loviturile au fost lansate din spaţiul aerian al Irakului, de la aproximativ 112 kilometri de graniţa Iranului.
Civilii sunt înspăimântaţi că întregul conflict ar putea escalda: "Din păcate, războiul a izbucnit acum în Orientul Mijlociu. Ne este teamă că ne va afecta şi pe noi, că va ajunge şi aici (n.r. Iran). Asta este frica noastră. De ce trebuie să trăim într-o lume fără pace?".
Joe Biden a declarat că speră că ceea ce s-a întâmplat ieri să marcheze sfârşitul confruntărilor directe între aceste două state. Şi premierul britanic le-a cerut părţilor să pună punct atacurilor pentru a evita o escaladare şi mai mare a luptelor din Orientul Mijlociu.
Keir Starmer, premierul britanic: Mi-e clar că Israelul are dreptul să se apere împotriva agresiunii iraniene. Îmi e la fel de clar că trebuie să evităm o escaladare regională ulterioară și să îndemnăm toate părțile să dea dovadă de reținere. Iranul nu ar trebui să răspundă.
Acelaşi mesaj a fost transmis şi de oficialii din Franța, Pakistan, Egipt și Emiratele Arabe Unite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰