Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pedeapsa lui Putin pentru jurnalista care a protestat în direct față de invazia rusă: ''Nu am dormit două zile, m-au interogat 14 ore''

Jurnalista rusă, care a întrerupt jurnalul difuzat de televiziunea de stat Pervîi Kanal pentru a protesta la adresa invadării Ucrainei, şi-a aflat pedeapsa. Misterul a planat în jurul incidentului, având în vedere că Marina Ovsiannikova a fost de negăsit ore bune. 

de Redactia Observator

la 15.03.2022 , 19:34

Marina Ovsiannikova a fost amendată cu 30.000 de ruble, adică aproximativ 256 de euro, după protestul în direct la adresa războiului din Ucraina, potrivit Sky News. În urma situaţiei din ultimele 24 de ore, acesteia i s-a oferit azil în Franța de către președintele Emmanuel Macron. Şeful statului francez a spus că lansează eforturi diplomatice pentru a o proteja, a informat France 24, citat de Newsweek.

Marina Ovsiannikova, jurnalistă: Vreau să le mulţumesc tuturor pentru susţinere - prietenilor, colegilor. Sunt zile extrem de complicate în viaţa mea. Nu am dormit două zile. Mai mult de 14 de ore a durat interogatoriul. Nu m-au lăsat să vorbesc cu rudele. Nu mi-au oferit niciun ajutor juridic. Am fost într-o situaţie destul de grea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Rusoaica dispărută după ce a întrerupt un jurnal de ştiri a apărut

Pe acelaşi subiect

Un avocat al rusoaicei angajate la televiziunea de stat Pervîi Kanal, care a intrat luni seară în timpul celui mai urmărit jurnal pentru a le spune rușilor că sunt mințiți de stat despre războiul din Ucraina, a confirmat pentru CNN că a găsit-o, după ce mai multe ore la rând aceasta a dispărut. 

O fotografie care îi arată pe Ovsiannikova și pe unul dintre avocații ei în instanţă, Anton Gashinsky, a fost publicată pe Telegram, în această după-amiază. Mai mulţi avocați au încercat să o găsească imediat după protestul ei de luni, conform CNN. 

Existau temeri că ea va fi urmărită penal în temeiul unei noi legi mai serioase, care interzice numirea acțiunii militare a Rusiei în Ucraina drept ''invazie'' sau răspândirea de ''știri false'' despre conflict, mai notează BBC. 

Rusoaica a arătat un curaj nebun şi a întrerupt jurnalul televiziunii de stat

Marina Ovsiannikova a intrat luni seară în timpul celui mai urmărit buletin de ştiri televizat din Rusia cu un carton pe care scria: "Nu războiului. Nu credeţi propaganda. Aici vă mint". Marina Ovsiannikova, angajată a postului, a fost arestată imediat şi dusă la poliţie, dar nimeni nu știa unde se află la mai bine de 10 ore după gestul ei plin de curaj care a impresionat întreaga lume.

Marile publicații internaționale au relatat pe larg despre acest episod rar de protest în Rusia și unele ziare i-au pus fotografia chiar pe prima pagină. În schimb în Rusia, fotografia cu Marina a apărut cenzurată în presă, cartonul cu mesajul ei a fost blurat ca să nu se vadă ce este scris. Zelenski i-a mulțumit personal și în mod public Marinei Ovsiannikova pentru actul ei curajos de protest. Totodată le-a mulțumit și tuturor rușilor care se străduiesc să spună adevărul despre război.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Pedeapsa lui Putin pentru jurnalista care a protestat în direct față de invazia rusă: ''Nu am dormit două zile, m-au interogat 14 ore''