Antena Meniu Search
x

Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd, a fost condamnat la 22 de ani de închisoare

Derek Chauvin, fostul polițist găsit vinovat pentru uciderea afro-americanului George Floyd în Minneapolis în mai 2020 a fost condamnat la 22 de ani și șase luni de închisoare, relatează BBC.

de Redactia Observator

la 26.06.2021, 00:35

Judecătorul care a pronunțat sentința lui Derek Chauvin a spus că aceasta s-a bazat pe „pe abuzul  de poziție de încredere și autoritate, precum și pe cruzimea deosebită arătată” față de George Floyd, potrivit BBC. Floyd, în vârstă de 48 de ani, a murit după ce Chauvin a stat cu genunchiul pe gâtul său timp de nouă minute.

Crima a provocat proteste în toată lumea față de rasism și a brutalitatea poliției. În SUA mișcarea Black Lives Matter a luat amploare după moartea lui George Foyd. Chauvin, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit vinovat în martie de crimă de gradul doi, crimă de gradul trei şi omor prin imprudenţă în legătură cu moartea lui George Floyd, în mai 2020.

Dacă va avea o bună purtare în închisoare, Chauvin ar putea fi eliberat condiţionat după ispăşirea a două treimi din pedeapsă, adică în aproximativ 15 ani.  Chauvin a fost dus imediat înapoi la închisoare. La fel ca la verdictul din aprilie, el a arătat puţină emoţie în momentul pronunţării sentinţei. Ochii i s-au mişcat rapid privind sala, în timp ce chipul îi era acoperit de mască.

Reacții după sentința lui Derek Chauvin

Pe acelaşi subiect

Familia lui Floyd și susținătorii lor au salutat sentința. "Această sentință istorică aduce familia Floyd și națiunea noastră cu un pas mai aproape de vindecare", a scris avocatul Ben Crump pe Twitter. Sora lui Floyd, Bridgett Floyd, a declarat că sentința „arată că problemele legate de brutalitatea poliției sunt luate în cele din urmă în serios”, dar mai este „un drum lung de parcurs”. Președintele Joe Biden a declarat că sentința „pare a fi adecvată”, dar a recunoscut că nu cunoaște toate detaliile. În timpul audierilor, fratele lui George Floyd, Terrence Floyd, a cerut pedeapsa maximă de 40 de ani.

Ce s-a spus la audierea pentru sentința lui Derek Chauvin

"De ce? La ce te gândeai? Ce-ți trecea prin cap când aveai genunchiul pe gâtul fratelui meu?" i-a transmis condamnatului fratele lui George Floyd, Terrence. Fiica lui Floyd, Gianna, în vârstă de șapte ani, a apărut într-o înregistrare video, spunând că îi este dor de tatăl ei și că îl iubește.

Judecătorul Peter Cahill a transmis că acest caz a fost dureros pentru comunitate și țară, dar mai ales pentru familia lui George Floyd.

Chauvin a declarat instanței că a oferit condoleanțe familiei lui Floyd, spunând că vor exista „alte informații în viitor” și a sperat că „lucrurile le vor oferi o liniște sufletească”. Cu toate acestea, el nu și-a cerut scuze. În instanță, mama lui Chauvin a spus că este un „om bun”. „Am crezut întotdeauna în nevinovăția ta și nu voi renunța niciodată la asta”, a spus Carolyn Pawlenty.

Cine este George Floyd

George Floyd a murit pe 25 mai 2020, la Minneapolis, după ce a fost ţinut la pământ timp de nouă minute, cu mâinile încătuşate la spate, de către Derek Chauvin, care şi-a ţinut genunchiul pe gâtul său. Uciderea lui Floyd a dus la proteste masive în SUA şi a emoţionat întreaga lume.

Înainte de a fi ucis, George Floyd a cumpărat un pachet de țigări de la un magazin. Un angajat a crezut că a folosit o bancnotă falsă și a chemat poliția după ce Floyd a refuzat să dea înapoi țigările. Când au sosit ofițerii, i-au ordonat lui George Floyd să iasă din mașina lui parcată și l-au încătușat. A urmat o luptă când cei 4 ofițeri au încercat să-l introducă în mașina echipajului.  L-au pus la pământ și l-au prins sub greutatea lor. Chauvin și-a ținut apăsat genunchiul pe ceafa lui Floyd mai mult de nouă minute.

În timp ce era reținut, George Floyd a spus de peste 20 de ori că nu poate respira, a strigat după mama lui și a implorat să fie lăsat să respire. Când a sosit ambulanța, Floyd era inconștient. A fost declarat mort aproximativ o oră mai târziu. Moartea sa a fost filmată de Darnella Frazier, acum în vârstă de 18 ani, care se plimba cu verișoara ei când a văzut arestarea.

Ea a spus că a început să înregistreze incidentul cu telefonul pentru că a văzut ”un bărbat îngrozit, care cerșea pentru viața lui”. La începutul acestei luni, tinerei i s-a acordat un premiu special Pulitzer, cel mai prestigios premiu din jurnalismul american, pentru că a filmat scena.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri externe » Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd, a fost condamnat la 22 de ani de închisoare