Antena Meniu Search
x

Video Derek Chauvin, poliţistul găsit vinovat de uciderea lui George Floyd, riscă 75 de ani de închisoare

Se face dreptate în cazul lui George Floyd, bărbatul de culoare ucis de un poliţist american. Agentul a fost găsit vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare. Verdictul este o victorie uriaşă pentru mişcarea Black Lives Matter care a luat amploare, după moartea lui George Floyd. Vestea a fost primită cu bucurie şi la Casa Albă.

de Redactia Observator

la 21.04.2021, 22:17

Vezi și
  • Derek Chauvin, poliţistul acuzat de uciderea lui George Floyd, a fost găsit vinovat de comiterea a trei infracţiuni.

Derek Chauvin şi-a primit verdictul, fără să arate vreo emoţie. La aproape un an după ce a stat cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd până l-a sufocat, poliţistul american riscă să-şi petreacă tot restul vieţii după gratii. Cele trei capete de acuzaţie cumulează 75 de ani de închisoare.

Sentinţa finală va fi pronunţată peste câteva săptămâni, timp în care poliţistul rămâne într-un penitenciar de maximă securitate.  

Decizia a creat frenezie în stradă. Mulţimea adunată în locul în care George Floyd a murit a izbucnit în urale şi ropote de aplauze. De teama violenţelor în stradă, în mai multe oraşe a fost mobilizată Garda Naţională.

"Ni s-a făcut dreptate. Am învins, da? Am învins. El nu mai este cu noi, dar am învins. Spuneţi-i numele! George Floyd!", a fost reacţia oamenilor din stradă.

Pe acelaşi subiect

Mesajul preşedintelui Joe Biden, după ce poliţistul acuzat de moartea lui George Floyd a fost găsit vinovat

Este finalul unui proces istoric care a avut ecou în lumea întreagă. George Floyd a devenit un simbol al mişcării Black Lives Matter, cazul readucând în atenţie violenţa Poliţiei asupra persoanelor de culoare. Inclusiv preşedintele Joe Biden, fostul lider Barack Obama şi mai multe celebrităţi de peste ocean au lăudat verdictul judecătorilor. 

Joe Biden, preşedintele SUA: Rasismul sistematic este o pată pe sufletul naţiunii noastre! Acesta poate fi un uriaş pas înainte pe drumul spre dreptate în America

Haosul nu se termină aici. Aseară, oraşul Columbus din Ohio a fost scena unor proteste violente, după ce o adolescentă afro-americană a fost ucisă de un poliţist. Agentul a împuşcat-o mortal în timp ce fata ataca alţi doi oameni cu cuţitul. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Derek Chauvin, poliţistul găsit vinovat de uciderea lui George Floyd, riscă 75 de ani de închisoare