Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Polonia ameninţă Bruxelles-ul: "Vom face totul ca..."

Guvernul de la Varşovia, care se opune cu înverşunare realegerii polonezului Donald Tusk la preşedinţia Consiliului European, a ameninţat joi să facă să eşueze actualul summit de la Bruxelles dacă se va insista cu problema votării acestuia în cursul zilei, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 09.03.2017 , 13:03

Guvernul de la Varşovia, care se opune cu înverşunare realegerii polonezului Donald Tusk la preşedinţia Consiliului European, a ameninţat joi să facă să eşueze actualul summit de la Bruxelles dacă se va insista cu problema votării acestuia în cursul zilei, relatează AFP.

"Vom face totul ca votul să nu aibă loc astăzi", a declarat ministrul de externe polonez Witold Waszczykowski la postul de televiziune privat TVN24, adăugând că "ne vom informa partenerii că întregul summit va fi ameninţat dacă se va forţa cu acest vot".

"Am transmis germanilor un mesaj pentru a spune că nu este necesar astăzi să fie ales preşedintele Consiliului European", a adăugat Waszczykowski, asigurând de asemenea că "întâlniri cu privire la sprijinul candidaţilor continuă".

Articolul continuă după reclamă

Mass-media poloneze invocă joi două scenarii în urma ofensivei Varşoviei împotriva lui Donald Tusk. În primul rând, Polonia ar putea cere unanimitate în alegeri (reglementarea în vigoare cere o majoritate calificată, dar principiul unanimităţii este, în general, favorizat în UE).

Pe acelaşi subiect

Aceasta ar putea împiedica reconfirmarea lui Donald Tusk pentru un al doilea mandat de doi ani şi jumătate. Un alt scenariu întrevăzut este că Polonia ar putea să refuze să semneze concluziile summitului, ceea ce l-ar invalida.

Varşovia şi-a prezentat propriul candidat la succesiunea lui Tusk în persoana europarlamentarului Jacek Saryusz-Wolski, dar şansele acestuia de a fi ales par să fie nule. 

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Polonia ameninţă Bruxelles-ul: "Vom face totul ca..."