Cum a ajuns un ponei să zboare cu avionul, în Statele Unite (Video)
Pasagerii unui zbor din Statele Unite au avut parte o surpriză de proporţii în clipa în care s-au îmbarcat. Alături de ei, în avion, se afla un ponei. Concret, un cal de terapie care călătorea la clasa I împreună cu stăpâna lui.
Pasagerii unui zbor din Statele Unite au avut parte o surpriză de proporţii în clipa în care s-au îmbarcat. Alături de ei, în avion, se afla un ponei. Concret, un cal de terapie care călătorea la clasa I împreună cu stăpâna lui. Cursa a decurs fără probleme pentru pasagerul patruped. Însă unii dintre călători au simţit nevoia să se revolte. Deşi, repet, era vorba despre un căluţ de terapie.
Îmbrăcat într-un costum special care previne căderea părului, Fred a zburat pentru prima oară, alături de stăpâna lui Ronica Froese. Iar cursa s-a dovedit o adevărată aventură pentru micul cal. Dar nu una înspăimântătoare, cum credea stăpâna lui.
Fred a avut un spaţiu special pentru picioare, iar pentru a se asigura că nu se va speria, stăpâna lui i-a pus dopuri de urechi. Mai ales că zborul a fost unul lung. Cei doi au zburat din Michigan în California.
Animalul a primit permisiunea de a zbura întrucât este un cal de terapie. Iar stăpâna lui suferă de o boală autoimună care nu îi permite să se aplece. Prin urmare, atunci când scapă ceva pe jos, Fred intervine şi o ajută.
În timp ce unii se luptă să convingă companiile aeriene să zboare cu păuni sau hamsteri la bord, Ronica a declarat că membrii echipajului au fost încântaţi de pasagerul lor, Fred.
Călătorii în schimb au fost revoltaţi, mai ales că poneiul a mers la clasa întâi. La fel şi câţiva internauţi care i-au spus femeii să îşi cumpere propriul ei avion dacă vrea să zboare cu un cal.
Fred nu este însă primul ponei dintr-o cursă aeriană. În luna septembrie a anului trecut presa de peste Ocean a prezentat-o pe Flirty, primul căluţ din istoria Statelor Unite care a zburat cu avionul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰