Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Portretului barbatului care a intrat cu mașina în mulțime, în Liverpool. Paul Doyle, un IT-ist de 53 de ani

Poliția din Liverpool a dezvăluit identitatea bărbatului reținut pentru incidentul șocant petrecut la finalul paradei echipei Liverpool FC. Paul Doyle, un IT-ist de 53 de ani, a fost acuzat de mai multe infracțiuni grave după ce a intrat cu mașina într-o mulțime de suporteri.

de Redactia Observator

la 29.05.2025 , 21:41

Paul Doyle, 53 de ani, IT-ist din Liverpool: identificat ca şoferul care a rănit 79 de oameni Portretului barbatului care a intrat cu mașina în mulțime, în Liverpool. Paul Doyle, un IT-ist de 53 de ani - Facebook

Paul Doyle, din cartierul West Derby, a fost arestat și este acuzat de conducere periculoasă, vătămare corporală gravă cu intenție, rănire cu intenție și tentativă de vătămare corporală gravă. El a fost plasat în arest preventiv și va apărea în fața magistraților din Liverpool vineri, relatează The Guardian.

Printre acuzațiile aduse, două vizează un copil, potrivit autorităților. În total, șase victime sunt implicate în acest dosar.

O zi de sărbătoare transformată într-un coșmar

Articolul continuă după reclamă

Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 18:00, la finalul paradei organizate de Liverpool FC, când echipa a sărbătorit câștigarea Premier League. Mii de oameni au venit să vadă trofeul purtat pe un autobuz etajat, însă bucuria s-a transformat în haos. Un autoturism a intrat brusc în mulțime, pe Water Street, transformând ziua de sărbătoare într-o tragedie.

Cel puțin 79 de persoane au fost rănite în urma impactului. Dintre acestea, 27 au ajuns la spital, iar două persoane, inclusiv un copil, au suferit răni grave. Patru copii au fost răniți, cel mai mic având nouă ani, iar 20 de persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Joi, poliția din Merseyside a anunțat că șapte persoane sunt încă internate, în timp ce 50 de persoane au fost tratate în spitalele din zonă. Cea mai în vârstă victimă are 78 de ani.

Ancheta continuă, imaginile șocante - analizate

La o conferință de presă, asistenta șefă a poliției, Jenny Sims, a dat asigurări că "forțele de ordine sunt hotărâte să adune cât mai multe probe" și analizează "volum mare de imagini CCTV, înregistrări de pe camerele de bord și bodycam-uri ale polițiștilor".

"Știu că aceste scene șocante au afectat întreaga comunitate și au lăsat multe întrebări. Când vom putea, vom oferi mai multe informații", a declarat Jenny Sims.

Procuratura a transmis că acuzațiile împotriva lui Paul Doyle vor rămâne sub revizuire, pe măsură ce ancheta avansează. Poliția a îndemnat oamenii să nu speculeze despre circumstanțele incidentului și să evite distribuirea imaginilor tulburătoare în mediul online.

Joi dimineața, zona de pe Water Street, unde a avut loc incidentul, a fost redeschisă circulației.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi dificultăţi la plata facturilor la curent şi gaze?
Observator » Ştiri externe » Portretului barbatului care a intrat cu mașina în mulțime, în Liverpool. Paul Doyle, un IT-ist de 53 de ani