Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Povestea primei reviste PLAYBOY: făcută în bucătărie cu poze nud cu Marilyn Monroe!

Hugh Hefner a ajuns celebru în toată lumea datorită revistei Playboy. Povestea succesului său şi cum a început o afacere bănoasă în rândurile de mai jos.

de Redactia Observator

la 19.02.2014 , 09:17

Hugh Hefner, acum în vârstă de 87 de ani, avea 27 de ani când s-a gândit să publice prima revistă dedicată exclusiv bărbaţilor. În decembrie 1953, tânărul Hefner se împrumuta cu 1.000 de dolari de la mama sa pentru a putea scoate pe piaţă prima ediţie a Playboy!

Prima revistă a avut 44 de pagini, iar pe copertă nu a avut inscripţionată data apariţiei pentru simplul fapt că Hugh Hefner nu era sigur că va mai exista şi un al doilea număr al revistei. De asemenea, primul număr Playboy este singurul care nu are numele lui Hugh Hefner la interior. 

Prima revistă a fost făcută de Hefner în bucătăria sa din apartamentul de pe Hyde Park. 

Articolul continuă după reclamă

Succesul a fost asigurat de la prima apariţie, Playboy-ul vânzându-se atunci în 54.175 de exemplare. Prima revistă a costat 50 de cenţi!

Pe acelaşi subiect

Revista s-a vândut atât de bine, întrucât pe copertă a apărut Marilyn Monroe, cea mai în vogă vedetă de la acea vreme. Atunci, fata de pe prima pagină era numită "Sweetheart of the Month", apoi s-a trecut la "Playmate". 

Coperta a prezentat-o pe Marilyn Monroe îmbrăcată, iar la interior complet goală. Monroe nu a pozat nud pentru Playboy, ci Hefner a cumpărat pozele de la o imprimerie locală, care făcuse calendare cu vedeta de la Hollywood. 

În primul număr, Hefner a scris cu umor: "Vrem să fie clar de la bun început, aceasta nu este o revistă de familie! Dacă eşti soţia, sora sau soacra cuiva şi ai luat revista din greşeală, te rugăm să oferi revista bărbatului din viaţa ta!". 

Copii ale primului număr Playboy au fost vândute în 2002 cu 5.000 de dolari fiecare!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » Povestea primei reviste PLAYBOY: făcută în bucătărie cu poze nud cu Marilyn Monroe!