Antena Meniu Search
x

Pregătiri pentru parada care celebrează victoria asupra nazismului

Peste câteva zile se împlinesc 70 de ani de la victoria asupra nazismului şi încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Cele mai ample festivităţi vor avea loc în Rusia, unde Ziua Victoriei, sărbătorită la 9 mai, a avut mereu o importanţă deosebită.

Vezi și

Peste câteva zile se împlinesc 70 de ani de la victoria asupra nazismului şi încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Cele mai ample festivităţi vor avea loc în Rusia, unde Ziua Victoriei, sărbătorită la 9 mai, a avut mereu o importanţă deosebită. 

Ziua Victoriei a fost sărbătorită puţin mai devreme în oraşul rusesc Rostov pe Don. Potrivit primăriei, nu mai puţin de 15.000 de oameni s-au aliniat pe străzi, în ciuda ploii, pentru a cânta în cor un vechi imn sovietic dedicat victoriei asupra Germaniei naziste.

Încă de la sfârşitul războiului, ziua de 9 mai a fost una din cele mai mari sărbători din calendarul oficial sovietic şi apoi din cel rusesc. Şi anul acesta va avea loc o grandioasă paradă militară în piaţa Roşie din Moscova, de la care vor lipsi, însă, mulţi lideri occidentali, ca protest faţă de intervenţia rusă în Ucraina. Deloc intimidaţi de proteste şi sancţiuni, rebelii separatişti care ocupă oraşul ucrainean Doneţk se pregătesc, şi ei, să defileze cu tancurile, de Ziua Victoriei.

Autorităţile ucrainene condamnă parada de la Doneţk ca o provocare şi un pretext pentru ca separatiştii să-şi aducă, din nou, armamentul greu în apropierea liniei de armistiţiu.

În Occident, victoria asupra nazismului este mereu sărbătorită la 8 mai. Dar şi aici au început, deja, ceremoniile memoriale. În acest moment de confruntare cu Rusia, preşedintele german Joachim Gauck a ales să depună flori la un fost lagăr nazist pentru prizonierii de război sovietici. Iar pentru ca simbolul să fie şi mai puternic, preşedintele a venit mână în mână cu unul din puţinii supravieţuitori ai lagărului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri externe » Pregătiri pentru parada care celebrează victoria asupra nazismului