Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preoții Bisericii Anglicane cer salarii mai mari. Gestul clericilor, unic în istoria de aproape 500 de ani a instituției

Nici măcar clerul nu este imun în faţa crizei costului vieţii din Marea Britanie, care i-a forţat pe preoţii bisericii anglicane să solicite în mod oficial o majorare salarială, pentru prima dată în istoria de aproape 500 de ani a Church of England, transmite Reuters. Confederaţia sindicală Unite, care reprezintă mai mult de 2.000 de preoţi şi angajaţi laici din cadrul bisericii anglicane, a anunţat luni că a cerut o majorare cu 9,5% a salariului, începând din luna aprilie 2024, conform Agerpres.

de Redactia Observator

la 19.06.2023 , 16:30

Procesiune a preoților anglicani Preoții Bisericii Anglicane cer salarii mai mari. Gestul clericilor, unic în istoria de aproape 500 de ani a instituției - Profimedia

"Biserica anglicană are miliarde în bancă şi îşi permite să plătească clerului această modestă majorare salarială pe care o solicită", a declarat secretarul general al confederaţiei Unite, Sharon Graham, arătând spre fondul de investiţii în valoare de 10,3 miliarde de lire sterline (13,20 miliarde de dolari), care este menţionat în raportul anual pe 2022 al Church Commissioners for England, organismul care gestionează portofoliul de investiţii în numele bisericii anglicane.

Un purtător de cuvânt al bisericii anglicane a spus că biserica este conştientă de faptul că clerul se confruntă cu o criză a costului vieţii. "Vom fi atenţi cu privire la acest lucru, precum şi la aspectele legate de accesibilitatea diocezelor, în recomandările anuale referitoare la nivelul salariului minim şi al celui referinţă", a precizat purtătorul de cuvânt.

Anul trecut, biserica anglicană a pus deoparte trei milioane de lire sterline pentru dioceze în ideea de a putea acorda granturi şi a-i ajuta pe membrii clerului care au probleme cu plata facturilor majorate la energie.

Articolul continuă după reclamă

Tot mai multe greve în Regatul Unit

Pe acelaşi subiect

În ultimele 12 luni, sute de mii de muncitori britanici au intrat în grevă pentru a cere majorări salariale care să reflecte mai bine faptul că inflaţia este la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani. Unite a propus ca salariul minim naţional al clerului să crească până la 29.340 de lire sterline (37.600 de dolari) pe an, iar salariul de referinţă la nivel naţional să fie majorat până la 31.335 de lire sterline pe an.

"Anul trecut, mulţi membri ai clerului au fost nevoiţi să recurgă la acte caritabile pentru că nu se mai descurcau cu banii. Majorarea propusă este necesară pentru a readuce salariile în linie cu inflaţia şi a răspunde la cele mai urgente greutăţi precum şi la anxietatea cu care se confruntă mulţi clerici şi familiile lor", a spus Sam Maginnis, membru al clerului şi reprezentant al Unite.

Comitetul de remuneraţie din cadrul bisericii anglicane se va reuni săptămâna următoare pentru a face o recomandare cu privire la salarii, care va fi trimisă Consiliului arhiepiscopilor în luna septembrie, pentru recomandarea finală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Preoții Bisericii Anglicane cer salarii mai mari. Gestul clericilor, unic în istoria de aproape 500 de ani a instituției