Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Presa rusă: ATACUL SÂNGEROS din Sankt-Petersburg, o răzbunare a ISIS!

Presa rusă apreciază marți că atacul care a avut loc cu o zi înainte în metroul din Sankt-Petersburg este un act de răzbunare din partea grupării Statul Islamic (SI) pentru intervenția armatei ruse în Siria, dar se întreabă totodată în legătură cu o posibilă înăsprire a politicii interne a Kremlinului, informează AFP.

de Redactia Observator

la 04.04.2017 , 14:22

Presa rusă apreciază marți că atacul care a avut loc cu o zi înainte în metroul din Sankt-Petersburg este un act de răzbunare din partea grupării Statul Islamic (SI) pentru intervenția armatei ruse în Siria, dar se întreabă totodată în legătură cu o posibilă înăsprire a politicii interne a Kremlinului, informează AFP.

Explozia din fosta capitală imperială a Rusiei 'este răspunsul SI la succesele armatei ruse în Siria (...), menit să minimizeze activitățile Rusiei pe plan extern', estimează analistul Aleksei Muhin, citat de Nezavisimaia Gazeta. Teroriștii 'încearcă să schimbe opinia publică asupra campaniei siriene', adaugă expertul.

'Cei care au comandat și cei care au executat atacul terorist aparțin unei celule de teroriști (din grupul SI) aflată în stare latentă, cunoscută de multă vreme în Europa', estimează surse de informație ale cotidianului rus Izvestia.

Articolul continuă după reclamă
Pe acelaşi subiect

Potrivit acestui cotidian, 'reacțiile la acest act terorist pe plan global lasă să se spere că acea coaliție antiteroristă dorită de Vladimir Putin va fi în sfârșit formată'.

Însă presa independentă se arată mai critică asupra intervenției ruse în Siria, unde Moscova susține regimul lui Bashar al-Assad.

Chiar dacă puterea rusă declară fără încetare că politica sa în Siria 'este bună (...), acest lucru nu ne împiedică să ne întrebăm dacă aceasta este una gândită și dacă toate consecințele sale sunt calculate', notează cotidianul liberal Vedomosti, citat de Agerpres.

Potrivit mai multor publicații, acest atac terorist schimbă de asemenea contextul politic intern în Rusia, unde sute de susținători ai opozantului Aleksei Navalnîi au fost arestați la sfârșitul lui martie în timpul unor manifestații anticorupție.

Perioada este cu atât mai sensibilă cu cât alegeri prezidențiale urmează să aibă loc în martie 2018 și în condițiile în care Rusia va găzdui Campionatul Mondial de Fotbal vara viitoare.

'A se folosi de un atac terorist pentru a iniția o strângere a șurubului constituie o tradiție națională', estimează Abbas Galiamov, analist al cotidianului economic RBK.

'Sub pretextul luptei împotriva extremismului, al întăririi serviciilor secrete și controlului asupra rețelelor sociale, puterea (rusă) își poate spori presiunea' asupra opoziției, mai scrie cotidianul Vedomosti.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Presa rusă: ATACUL SÂNGEROS din Sankt-Petersburg, o răzbunare a ISIS!