Președintele poet: Igor Dodon a recitat versuri din Eminescu la statuia poetului român

Publicat: 15.01.2017, 16:12.
Actualizat: 15.01.2017, 16:16

Preşedintele Moldovei, Igor Dodon a depus flori la bustul lui Mihai Eminescu din parcul ”Ştefan cel Mare” şi le-a dedicat contestatarilor săi poezia ”Criticilor mei”, ca fiind poezia care ar descrie cel mai bine situaţia actuală a statului moldovean.

Facebook/Igor Dodon

Preşedintele Moldovei, Igor Dodon a depus flori la bustul lui Mihai Eminescu din parcul ”Ştefan cel Mare” şi le-a dedicat contestatarilor săi poezia ”Criticilor mei”, ca fiind poezia care ar descrie cel mai bine situaţia actuală a statului moldovean.

Igor Dodon, însoţit de consilierii prezidenţiali, a depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu cu ocazia aniversării a 167 de ani de la naşterea acestuia.

”Am depus astăzi flori la bustul poetului Mihai Eminescu. Eu cred că noi trebuie să ne mîndrim cu toţii că avem aşa personalităţi în istoria poporului nostru. S-a scris şi s-a spus enorm de mult despre Eminescu, nu e cazul să repet lucruri cunoscute, vreau doar să subliniez că opera lui trebuie transmisă din generaţie în generaţie aşa cum transmitem credinţa noastră creştină, pentru că şi creaţia literară a lui Mihai Eminescu ne-a modelat şi ne reprezintă în foarte mare măsură. Poezia care, în opinia mea, reflectă cel mai mai bine situaţia în care se află ţara noastră este ”Criticilor mei” şi le-o adresez criticilor mei”, a spus Igor Dodon, potrivit unui comunicat al preşedinţiei moldovene.

Dodon a menţionat expres următoarele versuri din poezia citată: ”Multe flori sunt, dar puţine/ Rod în lume o să poarte,/ Toate bat la poarta vieţii,/ Dar se scutur multe moarte.// E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune,/ Înşirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune”.

”Cu prilejul aniversării de azi, vreau să vă anunţ că în viitorul apropiat voi iniţia unele proiecte culturale, care să aducă mai aproape de noi toţi creaţiile artistice din trecut şi contemporane. Voi fi un preşedinte care va sprijini proiectele culturale şi educative, nu doar prin declaraţii şi încurajări, ci şi prin fapte”, a mai spus preşedintele Moldovei.

Igor Dodon este un susţinător al ideii că Republica Moldova ar trebui să rămână stat independent şi a acuzat în mai multe ori autorităţile de la Bucureşti că vor să anexeze Moldova. Pe 25 decembrie a înlocuit sintagma ”limba română cu ”limba moldovenească” de pe site-ul preşedinţiei moldovene, iar două zile mai târziu a semnat revocarea din funcţie a ministrului Apărării, Anatol Şalaru, reproşându-i acestuia că a susţinut ”ideologia unionistă”.

Sursa: News.ro

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Citește și
• pe 01.01.1970 la 02:00
Cutremur în Zona Vrancea, produs în urmă cu puțin timp
recomandari pe a1.ro
După ce au devenit virali cu piesa "Caruso", italienii de la Super 4 au luat din nou cu asalt scena X Factor
• pe 01.01.1970 la 02:00
Justiția intră sub capota Renault. Anchetă șoc pentru înșelăciune la motoarele diesel

Top știri

1
Eveniment • pe 02.12 la 09:13

Tatăl Luizei Melencu a murit. Claudiu Melencu a fost găsit fără viaţă, în casă, în seara dinaintea zilei de naştere a Luizei

Claudiu Melencu, tatăl Luizei Melencu, una dintre tinerele pe care le-ar fi ucis Gheroghe Dincă, a murit marţi seară. El avea deja probleme de sănătate, care s-ar fi agravat după dispariţia şi apoi moartea violentă a fiicei sale. Pe 2 decembrie, Luiza ar fi împlinit 20 de ani.

ULTIMELE ȘTIRI
19:37 George Buhnici, în ajutorul tinerilor români care iubesc robotica. Donații de 30.000 de lei și o promisiune 19:36 70% dintre români ar urma să se vaccineze anticoronavirus, până în vara anului viitor 19:14 Klaus Iohannis: În 6 decembrie, România se poate despărţi definitiv de cei care au ţinut-o în subdezvoltare 18:51 Femeie găsită nevinovată de crimă, după ce i-a tăiat gâtul unei fetițe de 7 ani, din senin 18:43 Povestea dependentului de jocuri pe consolă care a recunoscut că şi-a ucis fiul de numai două luni într-un acces de furie 18:10 Alegeri parlamentare 2020. Arafat: Cetăţenii cu drept de vot au libertate de circulaţie, în ziua alegerilor, până la ora 1.00 noaptea 18:05 Mii de deţinuţi şi-au manifestat intenţia de a vota la alegerile parlamentare 2020 17:25 Kim Jong-un a executat public, prin împușcare, un cetățean care a încălcat restricțiile anti-COVID 17:15 Șomajul tehnic și indemnizația pentru timpul redus de muncă, prelungite până în iunie 2021 17:07 Şef de poliţie reţinut, după ce ar fi încasat şpăgi de mii de euro
CITEȘTE ȘI
Rochia i-a pus în evidență silueta, dar piesa de rezistență au fost pantofii. Loredana a purtat cu cele mai înalte tocuri cu putință
A1.RO
Și-a ales favoriții! Grupurile din echipa lui Florin Ristei care au trecut de Bootcamp și merg în etapa următoare X Factor
A1.RO
PARTENERI
Celebrul bucătar Salt Bae, decizie de ultimă oră luată după drama care a îndoliat o lume întreagă
pe antenasport.ro
Gestul uriaș pe care Ion Țiriac l-a ținut secret: ”Dacă nu făceam asta, eram ultimul om”
pe antenasport.ro
După o nuntă plină de peripeții, Ninel Conde anunță deja dorința de a rămâne însărcinată
pe tvhappy.ro
Adevărul despre relația lui Lino Golden cu Alex Velea și Antonia! Fostul „băiat de aur”, dezvăluiri șocante: „Am fost prost”
pe spynews.ro
Când se anunță marele câștigător de la Chefi la cuțite! Sezonul 8 se apropie de final!
pe spynews.ro
Credeai că le-ai văzut pe toate? Stai să vezi ce pretenții au artiștii!
pe zutv.ro