Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, mesaj în drum spre România
Prima Doamnă Jill Biden a postat un mesaj pe Twitter în care anunță că este în drum sprre România și Slovacia.
Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, ajunge vineri într-o vizită în România. Aceasta a plecat în cursul nopţii de la Washington pentru o vizită de patru zile în România şi Slovacia, în care va sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni.
„În drum spre România și Slovacia pentru a petrece Mother’s Day cu mamele și copiii ucraineni care au fost forțați să își părăsească casele din cauza războiului lui Putin.
De asemenea, voi vizita trupele americane și îmi voi exprima recunoștința pentru eforturile de ajutorare ale țărilor vecine și ale lucrătorilor umanitari”, a postat Jill Biden pe Twitter.
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, vine în România
Jill Biden se va întâlni în timpul acestei vizite cu membrii ambasadelor SUA, dar şi cu refugiaţii din Ucraina, precum şi cu voluntarii care au grijă de aceştia. Jill Biden va ajunge în România în data de 6 mai, la baza "Mihail Kogalniceanu", iar apoi se va deplasa la Bucureşti. Prima doamnă a SUA Jill Biden va călători în România şi Slovacia săptămâna aceasta, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de familiile ucrainene strămutate, forţate să fugă în urma invaziei Rusiei.
Biden va folosi, de asemenea, călătoria pentru a se întâlni cu militari americani staţionaţi în străinătate, precum şi cu oficiali guvernamentali de nivel înalt din ambele ţări, transmite CNN.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰