Prinţesa de Wales îşi reia activităţile după ce a încheiat chimioterapia. Kate a organizat o reuniune privind copilăria timpurie
Prinţesa de Wales îşi reia activităţile, după cum o dovedeşte o circulară a Curţii, care indică prezenţa sa la o reuniune a unei organizaţii pe care o sponsorizează.
„Prinţesa de Wales, co-sponsor al Fundaţiei Regale Prinţul şi Prinţesa de Wales, a organizat în această după-amiază la Castelul Windsor o reuniune privind copilăria timpurie”, detaliază nota publicată marţi.
Kate Middleton a anunţat la 9 septembrie, prin intermediul unei înregistrări video publicate pe reţelele de socializare, că şi-a încheiat tratamentul de chimioterapie. Cu toate acestea, ea a subliniat că mai are un drum lung de parcurs înainte de a se putea considera vindecată.
„Deşi chimioterapia s-a încheiat, drumul către recuperare şi sănătate deplină este unul lung şi trebuie să continui să iau fiecare zi aşa cum vine”, a spus ea. „Cu toate acestea, aştept cu nerăbdare să mă întorc la muncă şi să mai iau câteva angajamente publice în lunile următoare, atunci când voi putea”.
Prinţesa îşi reia activităţile pentru o cauză care îi este dragă
- Prinţesa de Wales, mesaj emoționant pentru cei care luptă cu cancerul, după ce a încheiat tratamentul de...
- Prinţesa Kate anunţă că a încheiat tratamentul de chimioterapie şi va reveni treptat la viaţa publică:...
- Mesajul lui Kate Middleton pentru sportivii britanici, la finalul JO 2024. Regatul Unit a adus acasă 65 de medalii
Ea nu a precizat când se va întoarce. Prinţesa îşi reia astfel activităţile pentru o cauză care îi este dragă, copilăria timpurie. În luna mai, cu ocazia publicării unui raport al Fundaţiei Princess of Wales' Early Years, un purtător de cuvânt al Kensington a subliniat că prinţesa a fost o „forţă motrice” în spatele proiectului.
În februarie 2023, prinţesa Kate a lansat un program intitulat Shaping us, cu un cont Instagram dedicat, pentru a se concentra asupra importanţei copiilor foarte mici, „de la sarcină până la vârsta de cinci ani”, o vârstă care „modelează restul vieţii noastre”.
Absentă din decembrie 2023, Prinţesa de Wales a suferit o operaţie în ianuarie 2024, apoi a anunţat în martie că are cancer şi că urmează o chimioterapie preventivă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰