Amintiri despre Diana, Prinţesa Inimilor! Prinţii William şi Harry vorbesc despre mama lor, la două decenii de la moartea ei
La 20 de ani de la accidentul fatal în care şi-a pierdut viaţa Diana, supranumită Prinţesa Inimilor, cei doi fii ai săi şi-au deschis sufletul în faţa camerelor de filmat! Prinţii William şi Harry au povestit, în premieră, că au vorbit la telefon cu mama lor, chiar în ziua fatidică.

Aşezaţi unul lângă celălalt, în studioul unei televiziuni americane, William şi Harry o descriu pe Diana drept cea mai bună mamă. Veselă şi mereu pusă pe şotii, un părinte atipic, dar foarte iubitor. La 2 decenii de la moartea ei, cei doi prinţi au acceptat să împărtăşească lumii cele mai personale amintiri pe care le au cu cea care le-a dat viaţă.
Ne-am simţit foarte iubiţi. Şi sunt foarte recunoscător că acea dragoste nu a dispărut, mărturiseşte prinţul William.
Unul dintre sfaturile pe care mi le dădea era: "Poţi fi cât de obraznic vrei, numai să nu fi prins!", îşi aminteşte prinţul Harry.
Prinţii povestesc vacanţele cu mama lor, dar şi divorţul şi suferinţa îndurată la moartea ei. Filmul tratează nu doar viaţa de familie a Dianei, ci şi opera ei caritabilă. Aventurile amoroase ale prinţesei nu sunt tratate în documentar. Fără ca cineva să le fi interzis, producătorii filmului au vrut să trateze subiectul dintr-o perspectivă nouă, neexplorată în cei 20 de ani trecuţi de la moartea ei.
Documentarul "Diana, mama noastră, viaţa şi moştenirea ei" va avea premiera mâine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰