Proteste în Germania pentru a cere reguli mai stricte de combatere a pandemiei de Covid-19
Sute de oameni au ieşit în stradă în Germania, sâmbătă, ca parte a aşa-numitei mişcări „Zero Covid”, cerând reguli mai stricte pentru a reduce pandemia de coronavirus. Manifestația vine în contradicție cu ceea ce se petrece în alte state, precum România, unde oamenii protestează față de restricțiile impuse de autorități.
- Oamenii cer să fie puși înaintea intereselor economice și sunt în favoarea unui blocaj de trei săptămâni.
La Bremen și Hanovra, peste 200 de oameni au protestat, în timp ce în jur de 50 de persoane s-au prezentat la Goettingen și alți 70 la Dusseldorf, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei germane.
Protestatarii susțin că birourile sunt ”focare de Covid” și cel o pauză plătită de 3 săptămâni
În total, demonstraţiile au fost planificate în aproximativ 30 de oraşe din Germania şi Austria. Potrivit organizatorilor, câteva mii de persoane s-au alăturat demersului, scrie DPA.
Protestatarii au cerut o ”pauză plătită” de trei săptămâni de la locul de muncă şi au declarat că birourile şi alte locuri de muncă sunt „focare de Covid-19”. „Foamea de profit” a companiilor nu ar trebui să prevaleze în defavoarea sănătăţii oamenilor, au spus organizatorii.
La Hanovra s-au cerut politici de pandemie bazate pe ştiinţă şi care să pună oamenii înaintea intereselor economice.
„Nu este posibil ca viaţa privată să fie total redusă în timp ce încă nu există aplicarea dreptului de a lucra de acasă”, spun protestatarii.
Oamenii cer să fie puși înaintea intereselor economice
Sonja Radde, unul dintre organizatori, a declarat pentru radiodifuzorul RBB că mișcarea este în favoarea unui blocaj limitat, dar consistent, pentru a reduce infecțiile și, în cele din urmă, pentru a putea ridica restricțiile mai repede.
La Potsdam, un grup de 12 persoane a manifestat pentru mai multă siguranţă în şcoli şi grădiniţe şi au cerut suspendarea predării în şcoli din motive de siguranţă.
În schimb, la Hamburg, mai multe persoane aflate într-un convoi de mașini, care protestau față de restricțiile impuse de pandemie, au fost atacate cu ouă și roșii de aproximativ 300 de contra-manifestanți pe biciclete. Protestul celor 109 vehicule s-a încheiat astfel prematur în cursul după-amiezii de sâmbătă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰