Proteste violente în Grecia
Pentru prima dată de la instalarea noului guvern al Greciei, o manifestaţie de protest a fost urmată de ciocniri cu poliţia pe străzile Atenei.
Pentru prima dată de la instalarea noului guvern al Greciei, o manifestaţie de protest a fost urmată de ciocniri cu poliţia pe străzile Atenei.
Zeci de tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în negru au aruncat pietre şi sticle incendiare asupra poliţiştilor, într-un cartier din centrul Atenei, locuit mai ales de artişti şi intelectuali. Câteva maşini au luat foc iar vitrinele unor magazine au fost sparte, ca şi adăposturile staţiilor de autobuz din zonă. Asemenea incidente, chiar mai violente, erau obişnuite în trecut. Dar ele au încetat cu desăvârşire după ce alianţa Syriza a câştigat alegerile, promiţând să reducă datoria externă şi să pună capăt austerităţii.
Tulburările au urmat unui marş împotriva acordului încheiat de guvern cu partenerii din Uniunea Europeană. Protestul a fost organizat de grupări de extremă stângă care îl acuză pe premierul Alexis Tsipras că îşi nesocoteşte promisiunile electorale. Acordul cu partenerii europeni este criticat chiar şi în interiorul alianţei Syriza, în timp ce economiştii avertizează că, în asemenea momente, grecii ar trebui, dimpotrivă, să fie uniţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰