Putin le-a ținut o oră lecții de istorie liderilor Finlandei și Norvegiei, în loc să discute pacea în Ucraina
Vladimir Putin a ținut iar lecții de istorie medievală, de această dată la telefon cu liderii Finlandei și Norvegiei, care l-au sunat ieri ca să-i ceară să pună capăt războiului din Ucraina. Gestul liderilor nordici a creat diviziune în Europa care nu s-a pus încă de acord pe cine să mandateze pentru contact direct cu Kremlinul. Conversația telefonică trebuia să dureze 20 de minute, dar Putin a întins-o pe 90 de minute, timp în care de-abia s-a discutat despre un armistițiu, dezvăluie Financial Times.
În timp ce premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, și președintele Finlandei, Alexander Stubb, încercau să relanseze negocierile de pace în Ucraina, Vladimir Putin le-a ținut la telefon o lecție lungă despre istoria Rusiei, care a acaparat practic toată convorbirea.
Putin le-a ţinut nordicilor lecţii de istorie la telefon
Episodul arată cât de greu îi este Uniunii Europene să-și impună un rol în negocierile de pace, în condițiile în care Putin nu dă semne că ar fi dispus la concesii serioase, iar liderii europeni sunt împărțiți în privința dialogului direct cu Moscova, explică Financial Times.
Programată inițial să dureze mai puțin de o jumătate de oră, convorbirea s-a prelungit la 90 de minute. Însă, în loc să discute despre problemele arzătoare privind încheierea războiului, Putin s-a lansat într-o lungă tiradă despre ceea ce el numește "cauzele inițiale ale conflictului".
Ca să-și dea seama cât de serios este Putin în privința dialogului cu Europa, liderii nordici au decis să-l lase să vorbească neîntrerupt despre istoria medievală a Rusiei. În cele din urmă de-abia au apucat să discute despre o încetare imediată a focului, principala solicitare a Ucrainei.
Obsesiile istorice ale lui Putin
Obsesiile istorice ale lui Putin sunt unul dintre principalii factori declanșatori ai războiului din Ucraina. Invazia din februarie 2022 a venit la câteva zile după ce Putin a susținut o tiradă televizată de o oră.
Și la summitul din Alaska din august 2005, Putin i-a ținut președintelui american Donald Trump lecții istorice despre conducătorii medievali slavi.
Joia trecută, liderul de la Kremlin a vorbit despre "cele mai recente cercetări genetice", care, spune el, ar demonstra că "rușii și ucrainenii sunt un singur popor".
Într-o declarație comună, Stubb și Store au motivat discuția cu Putin spunând că au dorit să transmită direct mesaje privind viitoarele negocieri pentru încheierea războiului, programate să aibă loc la Abu Dhabi în noiembrie.
Este prima convorbire dintre Putin și lideri europeni, de când UE a început, în vara aceasta, să caute un reprezentant al blocului care să negocieze direct cu Moscova încheierea războiului din Ucraina.
Însă planurile de a găsi un om care să discute cu Putin au bătut pasul pe loc din cauza diviziunilor interne, dar și a reticenței lui Putin de a dialoga cu aliații europeni ai Ucrainei.
Săptămâna trecută, însă, Kremlinul a dat indicii că și-a relaxat poziția după ce emisarul special al SUA, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu Putin la Sankt Petersburg. După întâlnire, Moscova a transmis că un acord final de pace trebuie să includă contribuția Europei.
Însă, după apelul telefonic, Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a respins discuții mai aprofundate cu liderii europeni. "Se pare că nu s-a discutat nimic nou. Asta nu face decât să arate dorința europenilor de a se implica în procesul de negociere. Războiul va continua și, aș spune chiar, este probabil să escaladeze", a spus Lavrov.
Discuţia Norvegiei și Finlandei cu Putin a divizat Europa
Inițiativa Norvegiei și Finlandei de a discuta cu Putin a provocat însă reacții critice din partea altor țări din regiune, precum Suedia și Danemarca. Acestea susțin că Europa ar trebui să acționeze unită în relația cu Moscova. Stubb și Store au precizat că "nu au vorbit în numele Europei", ci doar în numele țărilor lor și al Ucrainei.
"Sunt foarte sceptică în privința acestei inițiative independente a Norvegiei și Finlandei. Nu a fost coordonată cu niciunul dintre noi, ceilalți. Nu văd niciun semn că Rusia își dorește pacea cu Europa, nici în războiul hibrid care are loc în fiecare zi, nici în Ucraina, unde lansează zilnic atacuri violente și agresive. Cred că ar trebui să menținem Europa unită, în loc să acționăm fiecare pe cont propriu", a spus prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen.
Și premierul italian Giorgia Meloni a transmis că are "un mare respect" pentru Stubb și Store, dar că "mai presus de toate, această convorbire telefonică scoate în evidență un lucru: Europa nu a ajuns încă la un acord privind persoana care ar trebui să îi reprezinte interesele în procesul de pace".
Trump a reluat luna aceasta eforturile de a pune capăt conflictului, după ce a încheiat un acord pentru motorina rusească, a suspendat introducerea de noi sancțiuni împotriva Moscovei și a făcut presiuni asupra Ucrainei să oprească atacurile cu drone asupra rafinăriilor rusești.
În schimb, nu a obținut nicio concesie din partea Moscovei, care a respins solicitarea privind oprirea atacurilor asupra infrastructurii de energie a Ucrainei. Washingtonul speră însă că aceste concesii ale americanilor îl vor încuraja pe Putin să se așeze serios la masa negocierilor.
Kremlinul nu a dat niciun indiciu că Putin este dispus să renunțe la pretențiile sale cele mai dure ca să încheie războiul, pretenții despre care Ucraina spune că ar echivala cu o capitulare.
Președintele rus "a subliniat că o soluționare pașnică, echitabilă și pe termen lung este posibilă numai dacă interesele legitime ale Rusiei sunt luate în considerare pe deplin și necondiționat" și a criticat "politicile de confruntare ale țărilor UE și NATO, care prelungesc conflictul", a transmis Kremlinul.
