Simion: Vedem tot mai mulţi muncitori din ţări terţe. Un lucru nefiresc, 6 milioane de români lucrează în Vest
Preşedintele AUR, George Simion, atrage atenţia asupra disparităţilor sociale dintre regiunile României şi avertizează că reducerea fondurilor europene riscă să afecteze şi mai mult zonele sărace, precum Moldova şi Oltenia. Liderul AUR critică situaţia în care milioane de români pleacă să muncească în vestul Europei, în timp ce România aduce tot mai mulţi muncitori din state terţe. În acest context, George Simion a solicitat înfiinţarea unei comisii de anchetă în Camera Deputaţilor pentru verificarea neregulilor.
"Având în vedere disparităţile sociale, unele dintre cele mai mari la nivelul Uniunii Europene, având în vedere viitorul buget al Uniunii Europene, pentru care unul dintre europarlamentarii dumneavoastră şi-a dat acordul sub o formă în care regiuni sărace din România vor fi văduvite exact de aceste fonduri care ar scoate Moldova, Oltenia şi alte părţi din ţara noastră din sărăcie. Noi vom veni cu o strategie de Ziua Naţională, pe 1 decembrie, strategie numită 'A doua unire a românilor', un set de măsuri concrete pentru anii 2028-2040 pentru a elimina din aceste disparităţi sociale", a declarat George Simion.
Preşedintele AUR arată că, "atunci când vorbim despre nefuncţionalitatea statului român, trebuie să amintească gravele probleme care există inclusiv şi din acest punct de vedere la nivelul justiţiei din România".
"Tocmai a vorbit mai devreme colegul meu, Dan Tanasă, care aparent nu este acoperit de aceeaşi imunitate parlamentară pe care o au şi restul colegilor. Aducem, inclusiv în regiuni sărace din România, muncitori din ţări terţe. Am cerut în Biroul Permanent şi am cerut aici, în Camera Deputaţilor, o comisie de anchetă a acestor nereguli. Vedem din ce în ce mai mulţi muncitori din ţări terţe. Un lucru nefiresc, având în vedere că avem peste şase milioane de români care lucrează în vestul Europei", a declarat liderul AUR, George Simion.
Deputatul AUR Dan Tănasă a fost trimis în judecată pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare după ce a îndemnat la refuzarea comenzilor dacă acestea nu sunt livrate de un român, afirmând că europenii plâng în pumni pentru că nu au fost atenţi la importul masiv de imigranţi şi că el nu doreşte o situaţie similară în România.
AUR a transmis că a luat la cunoştinţă cu surprindere de trimiterea în judecată a deputatului Dan Tănasă pentru un mesaj public în care acesta critica importul masiv de forţă de muncă necalificată din Asia şi Africa.
AUR anunţa că va apăra dreptul lui Dan Tanasă la un proces echitabil şi dreptul oricărui parlamentar de a exprima opinii politice.
