Antena Meniu Search
x

Putin s-ar teme de un atac al mercenarilor Wagner, după moartea lui Prigojin. Liderul rus nu participă la înmormântarea fostului său "bucătar"

Preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să participe la funeraliile şefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit în urma prăbuşirii avionului său săptămâna trecută, a declarat marţi Kremlinul, informează Reuters.

de Redactia Observator

la 29.08.2023, 14:14

Putin nu participă la înmormântarea lui Prigojin. Liderul rus s-ar teme de un atac al mercenarilor Wagner
Putin nu participă la înmormântarea lui Prigojin. Liderul rus s-ar teme de un atac al mercenarilor Wagner - Profimedia Images

Prăbuşirea a avut loc la două luni după ce Prigojin şi mercenarii săi au organizat o revoltă împotriva comandanţilor militari de top ai lui Putin, în care au preluat controlul oraşului Rostov pe Don din sudul ţării şi au avansat spre Moscova, înainte de a se întoarce când se aflau la 200 km de capitală.

"Prezenţa preşedintelui nu este prevăzută", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă Putin va participa la înmormântare. Kremlinul nu are informaţii specifice despre funeralii, iar aranjamentele sunt la latitudinea familiei, a mai spus Peskov.

Vladimir Putin a ordonat Serviciului secret "să se pregătească pentru o nouă insurgență militară”, temându-se că va fi ținta unui atac după moartea lui Evgheni Prigojin. Liderul de la Kremlin crede că există amenințarea unei noi rebeliuni militare, potrivit Moscow Times.

Duminică, anchetatorii au anunţat că testele genetice au confirmat că Prigojin se numără printre cele 10 persoane ucise în accidentul de avion. Kremlinul a spus că este o "minciună absolută" sugestia unor politicieni şi comentatori occidentali potrivit căreia Putin ar fi ordonat uciderea lui Prigojin din răzbunare. Poreclit şi Bucătarul lui Putin, Evgheni Prigojin a fost un aliat de lungă durată a lui Putin, servindu-i interesele.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri externe » Putin s-ar teme de un atac al mercenarilor Wagner, după moartea lui Prigojin. Liderul rus nu participă la înmormântarea fostului său "bucătar"