Putin şi Erdogan au început negocierile la Soci. Ce pretenţii are Rusia şi ce vrea Turcia
Război în Ucraina. Recep Tayyip Erdogan a sosit azi la Soci pentru o întâlnire cu Vladimir Putin. Potrivit ziarului Akşam, avionul prezidenţial a aterizat în jurul orei 12:15 iar discuțiile început de la ora 13.00. Principalul subiect este revenirea Rusiei în acordul privind cerealele. Potrivit Milliyet, președintele turc va transmite şi disponibilitatea Ankarei de a acționa ca mediator în problema ucraineană.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Recep Tayyip Erdogan vrea să-l îndemne pe Vladimir Putin să revină în acordul care permite Ucrainei să exporte cereale, dar Moscova vrea concesii pe care Occidentul nu le poate oferi, comentează Deutsche Welle. Moscova a ieşit la mijlocul lunii iulie din acordul care a creat coridoare în Marea Neagră pentru exporturile de alimente din Ucraina. Atunci Rusia s-a plâns că Occidentul îi blochează propriile exporturi de cereale și îngrășăminte. Potrivit Reuters, Rusia a anunţat săptămâna trecută că propune un alt plan ca alternativă la acordul privind cerealele ucrainene: exportul de cereale rusești către țările sărace prin Turcia, cu sprijin financiar din partea Qatarului.
Putin i-a spus lui Erdogan că este "deschis la discuţii"
Cu puţin timp înaintea întrevederii, Putin i-a spus lui Erdogan că este deschis la discuţiile despre acordul privind cerealele. "Ştiu că intenţionaţi să ridicaţi problema acordului privind cerealele. Suntem deschişi la discuţii". La rândul său, Erdogan a promis, la sosirea la Soci, că va face un anunţ "foarte important" privind exporturile de cereale după întâlnirea sa cu Putin.
"Cred că mesajul pe care îl vom transmite la conferinţa de presă de după întâlnirea noastră va fi foarte important pentru lume, în special pentru ţările africane în curs de dezvoltare", a spus preşedintele turc. Erdogan a jucat anterior un rol semnificativ în a-l convinge pe Putin să respecte acordul
- Joe Biden, dezamăgit că Xi Jinping nu va participa la summitul G20: "Voi ajunge să-l văd”
- Erdogan vrea să îl convingă pe Putin să reia acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră....
- Rachetele Satan au fost plasate în stare de luptă. Ruşii susţin că zece astfel de rachete pot distruge toată...
De ce este important acordul privind cerealele din Ucraina?
Acordul, intermediat de Națiunile Unite și Turcia, a menținut fluxul exporturilor de cereale ucrainene încă din vara trecută, aminteşte Deutsche Welle. De când s-a retras de la acord, Rusia a lansat un val de atacuri asupra depozitelor de cereale și a infrastructurii portuare din Ucraina. Ministerul Apărării de la Mosova a transmis că va considera navele care călătoresc în și dinspre porturile ucrainene ca având la bord potenţiale mărfuri militare și, prin urmare, ținte legitime. Atacurile au inclus porturile ucrainene de la Dunăre, Reni și Izmail, ambele fiind situate lângă România.
Președintele Turciei a cerut Rusiei să ridice blocada, subliniind importanța acordului pentru stabilitatea alimentară din ţările în curs de dezvoltare. El a subliniat că acordul este, de asemenea, esențial pentru menținerea securității în regiunea Mării Negre. Erdogan a încercat să mențină legături cordiale atât cu Moscova, cât și cu Kievul de la începutul invaziei ruse în Ucraina și a refuzat să se alăture membrilor NATO care au sancționat Rusia.
Ce vrea Rusia?
Putin spune că anumite condiții, legate de relaxarea sancțiunilor occidentale, ar trebui îndeplinite pentru ca Rusia să revină la acord, explică Deutsche Welle. Kremlinul vrea ridicarea obstacolelor din calea exporturilor de produse alimentare ale Rusiei, inclusiv suspendarea sancțiunile occidentale privind plățile, logistica și asigurarea transportului maritim.
Erdogan a lăsat de înţeles că înţelege poziția lui Putin. În iulie, el a spus că Putin are "anumite așteptări de la țările occidentale" cu privire la acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră. El a adăugat atunci că este "esențial ca aceste țări să ia măsuri în această privinţă".
Recent, secretarul general al ONU Antonio Guterres i-a trimis ministrului rus de externe Serghei Lavrov "propuneri concrete" pentru exporturile rusești pe piețele globale. Cu toate acestea, Lavrov a spus că Moscova nu este mulțumită de ce a oferit ONU.
Moscova nu a dat semne ca va opri atacurile asupra infrastructurii porturare din Ucraina nici înaintea discuțiilor de la Soci. Rusia a lansat duminică spre luni un atac masiv cu drone asupra Odesei, lovind şi portul dunărean Izmail. Ruta de pe Dunăre este acum cea mai importantă cale pentru exportul de cereale ucrainene. Navele pleacă spre Marea Neagră prin portul românesc Constanța, ocolind astfel blocada Rusiei asupra portului ucrainean.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰