Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto ”Războiul continuă, însă viaţa nu se opreşte”. Peste 10.000 de cupluri ucrainene s-au căsătorit pe front

Peste 10.000 de cupluri s-au căsătorit în Ucraina de la începutul războiului, în urmă cu trei săptămâni, a anunţat Ministerul Justiţiei de la Kiev. "Războiul din ţară continuă, însă viaţa nu se opreşte", a precizat ministerul.

de Redactia Observator

la 16.03.2022 , 12:24

Potrivit cifrelor oficiale, până acum 10.683 de cupluri din întreaga țară și-au unit destinele. Totodată, 10.767 de copii s-au născut în Ucraina din data 24 februarie și până acum.

"Angajaţii noştri continuă să lucreze pentru voi chiar şi în condiţii de război!”, a adăugat ministerul într-un comunicat adresat ucrainenilor marţi seara. 

Vladimir Ozarkov și Ulyana Kudla și-au unit destinele pe 13 martie 2022, la Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Liov. Aveau nunta programată, însă au decis să mute evenimentul mai devreme, presați de invazia rusă. Nu au avut avea parte, însă, de o lună de miere, fiind încorporați în următoarea zi. 

Articolul continuă după reclamă

Peste 10.000 de cupluri s-au căsătorit în Ucraina de la începutul războiului

Profimedia Images

Pe acelaşi subiect

Deși nu au pus mâna pe arme, doi tineri salvatori din Cerkasî, Ucraina, au luat o pauză din a salva vieți pe front pentru a se căsători. Au avut parte de o scurtă ceremonie în care și-au promis dragoste și sprijin reciproc, în prezența colegilor și rudelor celor doi.

Peste 10.000 de cupluri s-au căsătorit în Ucraina de la începutul războiului

Profimedia Images

În ciuda războiului declanșat de Putin în Ucraina, Lesya și Valeriy, au decis să îşi unescă destinele chiar pe linia frontului, sub privirile celorlalţi colegi soldaţi. Imaginile de la fericitul eveniment o arată pe Lesya ținând un buchet de flori  în mână, în timp ce atât ea, cât și Valeriy gustă din paharele cu șampanie.

Peste 10.000 de cupluri s-au căsătorit în Ucraina de la începutul războiului

Profimedia Images

Colegii soldaţi au fost lături de cei doi miri pe tot prcursul evenimentului şi au cântat împreună, unul dintre ei interpretând o melodie la un instrument tradiţional ucrainean.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?
Observator » Ştiri externe » ”Războiul continuă, însă viaţa nu se opreşte”. Peste 10.000 de cupluri ucrainene s-au căsătorit pe front