Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia Iranului după atacul asupra Israelului. Avertizează că răspunsul va fi "mai puternic şi mai hotărât" dacă Israel ripostează

Iranul a avertizat că va răspunde cu mai multă forţă dacă Israelul ripostează pentru atacurile din acest weekend, despre care Teheranul afirmă că sunt, la rândul lor, o replică la un atac al Israelului de luna aceasta asupra complexului ambasadei sale de la Damasc, capitala Siriei, potrivit CNN, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 14.04.2024 , 08:41

Reacţia Iranului după atacul asupra Israelului. Avertizează că răspunsul va fi "mai puternic şi mai hotărât" dacă Israel ripostează - Profimedia

”Republica Islamică Iran nu va ezita să îşi exercite dreptul intrinsec la auto-apărare când este nevoie”, a afirmat ambasadorul Iranului şi reprezentantul permanent la ONU, Amir Saeid Iravani, într-o declaraţie. ”În cazul în care regimul israelian va mai comite vreo agresiune militară, răspunsul Iranului va fi cu siguranţă şi în mod hotărâtor mai puternic  şi mai hotărât”, a adăugat ambasadorul Iravani.

Cum îşi justifică Iranul atacul

Invocând auto-apărarea în faţa repetatelor agresiuni militare ale Israelului, Iravani a afirmat că atacurile au fost o ripostă în mod special pentru atacul israelian din 1 aprilie împotriva a ceea ce Iranul a numit centrul său diplomatic de la Damasc. Iranul susţine că atacul a încălcat dreptul internaţional şi a dus la moartea a şapte consilieri militari iranieni, inclusiv comandanţi cu rol cheie din Corpul Gărzilor Revoluţionare iraniene.

Articolul continuă după reclamă

În declaraţie este criticat, de asemenea, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite pentru că ”a eşuat în a menţine pacea internaţională”, permiţând Israelulul să ”nesocotească” normele internaţionale stabilite şi să ”escaladeze” tensiunile din regiune. Israelul a desfăşurat numeroase atacuri asupra unor ţinte din Siria sprijinite de Iran, deseori vizând livrări de arme care ar fi destinate Hezbollah, un importat reprezentant al Iranului în Liban.

Israelul nu şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul de la 1 aprilie care a distrus clădirea consulatului iranian din capitala Damasc, inclusiv pe Mohammed Reza Zahedi, un comandant de top al Gărzilor Revoluţionare. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului a declarat pentru CNN că informaţiile lor arată că acea clădire nu era un consulat, ci ”o clădire militară a forţelor Quds, deghizată în clădire civilă”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Reacţia Iranului după atacul asupra Israelului. Avertizează că răspunsul va fi "mai puternic şi mai hotărât" dacă Israel ripostează