Reacția Poloniei după ce un jurnalist de origine polonă a fost condamnat la închisoare în Belarus
Curtea Supremă din Belarus a anunţat vineri că a respins apelul unui jurnalist belarus, Andrzej Poczobut, membru al minorităţii poloneze din această fostă republică sovietică şi care fusese condamnat în februarie la opt ani de închisoare, transmite AFP. Corespondent în Belarus pentru cotidianul polonez Gazeta Wyborcza şi militant pentru drepturile minorităţii poloneze, Poczobut, în vârstă de 50 de ani, fusese condamnat în februarie pentru "apeluri publice la acţiuni vizând subminarea securităţii naţionale" şi "incitare la ură",conform Agerpres.
"Verdictul (...) a rămas neschimbat, recursul fiind respins", a precizat Curtea Supremă într-un comunicat. În consecinţă, "verdictul a intrat în vigoare", a adăugat aceasta. Jurnalistul, al cărui proces a avut loc cu uşile închise la tribunalul regional din Grodno (vest), un oraş cu o importantă comunitate de origine poloneză, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu regim sever.
Polonia a denunţat un verdict "nedrept" pronunţat de o "ţară autoritară" împotriva acestui jurnalist, care a fost urmărit penal pentru că a cerut sancţiuni internaţionale împotriva Belarusului. La rândul său, conducătoarea opoziţiei belaruse în exil, Svetlana Tihanovskaia, a denunţat o "răzbunare personală" a liderului autoritar belarus Alexander Lukaşenko împotriva lui Poczobut, încarcerat de la arestarea sa în martie 2021.
Regimul lui Alexander Lukaşenko conduce o represiune necruţătoare împotriva tuturor vocilor critice, în special după o mişcare de contestare fără precedent desfăşurată în 2020, conchide AFP. Totodată, EFE transmite că guvernul polonez a anunţat vineri că va extinde lista belaruşilor care fac obiectul sancţiunilor economice, în urma confirmării la Minsk a unei sentinţe de opt ani de închisoare împotriva unui deţinut politic de origine poloneză.
Reacția Poloniei după condamnarea jurnalistului
Ministrul de interne de la Varşovia, Mariusz Kaminski, a precizat pe reţelele de socializare că, "din cauza verdictului draconic în cazul lui Andrzej Poczobut", luni va fi anunţată "decizia de a adăuga, pe lista persoanelor sancţionate, sute de reprezentanţi ai regimului Lukaşenko, responsabili de represiunea politică din ţara lor şi împotriva polonezilor care trăiesc în Belarus".
Potrivit presei poloneze, judecătorul Igor Lubavitsky, care a fost desemnat să pronunţe sentinţa în cazul Poczobut, este un apropiat al regimului Lukaşenko şi în trecut a dispus condamnări dure împotriva disidenţilor belaruşi, pentru care a fost promovat şi decorat cu Ordinul de Onoare de către preşedinte. Jurnalistul, care se află în arest din martie 2021, a refuzat să ceară clemenţă din partea lui Lukaşenko, iar cazul său a devenit un simbol al rezistenţei democratice.
Guvernul polonez i-a cerut lui Lukaşenko să îl elibereze pe Poczobut şi pe alţi disidenţi politici din minoritatea poloneză care sunt deţinuţi în Belarus, precum şi să pună capăt represiunii la care, potrivit Varşoviei, este supus acest grup de aproximativ 200.000 de persoane. Varşovia şi Minsk au relaţii tensionate, ceea ce i-a determinat pe polonezi să decreteze, în februarie, închiderea comerţului terestru între cele două ţări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰