Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia presei internaţionale, după ce CCR l-a blocat pe Călin Georgescu: "Extrema dreaptă din România se grăbește să găsească un alt candidat"

Presa străină scrie, marți seară, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Curtea Constituțională a României, informează Mediafax.

de Redactia Observator

la 11.03.2025 , 20:42

Reacţia presei internaţionale, după ce CCR l-a blocat pe Călin Georgescu: "Extrema dreaptă din România se grăbește să găsească un alt candidat" - Reacţia presei internaţionale, după ce CCR l-a blocat pe Călin Georgescu: "Extrema dreaptă din România se grăbește să găsească un alt candidat" - Profimedia

"Curtea Constituțională a României i-a interzis marți lui Călin Georgescu, candidatul fruntaș al extremei drepte, să participe la reluarea alegerilor prezidențiale din mai, în ciuda protestelor și acuzațiilor de tiranie din partea lui Georgescu și a susținătorilor săi", scrie Politico. Publicația adaugă că BEC i-a respins candidatura duminică, afirmând că Georgescu a încălcat regulile electorale ale României atunci când "a apărut de nicăieri pentru a câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie anul trecut, parțial pe baza unei campanii TikTok de mare succes". "Georgescu a contestat decizia la Curtea Constituțională, unde toți cei nouă judecători au votat pentru respingerea acesteia marți seara, făcând astfel definitivă decizia autorităților de a-l exclude din cursa prezidențială", se mai arată în articolul Politico.

CCR a respins marți contestațiile la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu

"Extrema dreaptă din România se grăbește să găsească un candidat electoral după ce interdicția lui Georgescu a fost menținută. Instanța supremă din România a menținut decizia de a-i interzice candidatului de extremă dreapta Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale repetate în luna mai, lăsîndu-le aliaților săi patru zile la dispoziție pentru a găsi un înlocuitor", transmite Reuters. "O instanță superioară din România a menținut marți decizia de a-i interzice candidatului pro-rus de extremă dreapta Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale repetate din luna mai", scrie The Guardian.

Articolul continuă după reclamă

Curtea Constituțională a României a respins marți contestațiile la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu după ce duminică Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?
Observator » Ştiri externe » Reacţia presei internaţionale, după ce CCR l-a blocat pe Călin Georgescu: "Extrema dreaptă din România se grăbește să găsească un alt candidat"