Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacțiile presei internaționale după demisia lui Moșteanu:Pentru a nu deranja conducătorii țării, membră NATO

Demisia ministrului român al Apărării, Ionuţ Moşteanu, a fost preluată rapid de agenţiile internaţionale de presă, care subliniază contextul extrem de sensibil în care se produce acest gest, informează News.ro. România are cea mai lungă graniţă cu Ucraina dintre statele NATO şi a fost martora unor incidente repetate, de la drone ruseşti care au încălcat spaţiul aerian, până la mine descoperite în apele teritoriale.

de Redactia Observator

la 28.11.2025 , 17:47

Presa internaţională, despre Moşteanu:o eroare în CV-ul său îl determină pe ministrul apărării să demisioneze - Sursa:Hepta

În plus, Bucureştiul pregăteşte actualizarea angajamentelor sale de securitate, chiar înainte de termenul-limită pentru a prezenta Comisiei Europene planul naţional privind utilizarea fondurilor din programul SAFE, dedicate achiziţiilor de armament.

Reuters: Moşteanu a recunoscut că a minţit în CV şi a demisionat pentru a nu afecta securitatea naţională

Potrivit Reuters, Moşteanu şi-a depus mandatul după ce a admis public că a trecut informaţii false în CV-ul său, atât data absolvirii, cât şi instituţia unde ar fi studiat.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul român al apărării, Ionuţ Moşteanu, a demisionat vineri după ce a recunoscut că a minţit în CV-ul său cu privire la studiile sale, spunând că nu doreşte ca „greşelile” sale personale să distragă atenţia de la activitatea vitală de a menţine ţara în siguranţă faţă de Rusia, relatează Reuters.

"România şi Europa sunt atacate de Rusia", a scris Moşteanu pe contul său de Facebook, anunţându-şi demisia. "Securitatea noastră naţională trebuie protejată cu orice preţ. Nu doresc ca discuţiile despre studiile mele şi greşelile pe care le-am făcut cu ani în urmă să distragă atenţia celor care conduc ţara în prezent de la misiunea lor dificilă", îl citează Reuters pe Moşteanu.

Agenţia menţionează că România, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, are o frontieră terestră de 650 km cu Ucraina şi a fost martora unor încălcări repetate ale spaţiului aerian de către drone ruseşti de când Moscova a invadat Kievul. De asemenea, a trebuit să facă faţă minelor plutitoare în apele sale din Marea Neagră.

AFP: O "eroare" în CV care a declanşat demisia

AFP relatează că ministrul a recunoscut o "eroare" legată de diplome, iar demisia a venit imediat pentru a nu afecta activitatea conducerii statului, mai ales în condiţiile ameninţărilor ruseşti din regiune

Ministrul român al apărării, Ionuţ Moşteanu, a recunoscut o "eroare" în ceea ce priveşte diplomele menţionate în CV-ul său. Politicianul şi-a anunţat imediat demisia pentru ca polemica să nu deranjeze conducătorii ţării, care este membră a NATO, în "misiunea lor dificilă" faţă de Rusia, scrie şi AFP.

POLITICO: A doua ţară NATO de la graniţa cu Rusia care îşi schimbă ministrul Apărării în câteva săptămâni

Publicaţia POLITICO pune demisia în context regional, amintind că este a doua oară în câteva săptămâni când o ţară NATO din apropierea Rusiei îşi schimbă ministrul Apărării, după plecarea oficialului lituanian.

Ministrul apărării din România, Ionuţ Moşteanu, a demisionat vineri din cauza afirmaţiilor false din CV-ul său, aceasta fiind a doua oară în ultimele săptămâni când o ţară NATO apropiată de Rusia a fost nevoită să schimbe conducerea apărării, remarcă POLITICO.

Plecarea lui Moşteanu survine în contextul în care România se confruntă frecvent cu incursiuni ale dronelor ruseşti. Bucureştiul se află, de asemenea, la 48 de ore de termenul limită pentru ca ţările UE să prezinte Comisiei Europene un plan privind modul în care vor cheltui banii din programul SAFE al UE, care prevede împrumuturi pentru achiziţionarea de arme. România urmează să fie al doilea beneficiar al schemei, urmând să primească 16,6 miliarde de euro, informează POLITICO.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri externe » Reacțiile presei internaționale după demisia lui Moșteanu:Pentru a nu deranja conducătorii țării, membră NATO