Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rebelii din Ucraina așteaptă întăriri

Rusia şi Ucraina s-au pus de acord asupra inspecţiei convoiului umanitar care staţionează, de câteva zile, la graniţa dintre cele două ţări.

de Redactia Observator

la 17.08.2014 , 10:33

 Rusia şi Ucraina s-au pus de acord asupra inspecţiei convoiului umanitar care staţionează, de câteva zile, la graniţa dintre cele două ţări.

Imaginile postate ieri de un amator atestă violenţa luptelor de lângă Luhansk, unul din ultimele bastioane ale separatiştilor din estul Ucrainei. Mai multe clădiri dintr-un sat sunt cuprinse de flăcări iar terminalul aeroportului din oraş este serios avariat.

Armata ucraineană afirmă că a preluat controlul asupra şoselei dintre Doneţk şi Luhansk şi a încercuit aproape total cele două oraşe. Liderii separatişti din Doneţk susţin, însă, că vor primi întăriri consistente.

Vezi și

În conferinţa de presă difuzată de televiziunea rebelilor, Novorossia, premierul aşa-zisei republici Doneţk a făcut şi declaraţii mai îngrijorătoare. Rebelii spun, de asemenea, că populaţia civilă din oraş se află într-o situaţie alarmantă şi acuză Ucraina că nu permite accesul ajutoarelor umanitare trimise de Rusia.

Autorităţile ucrainene şi cele ruse au convenit procedura care va permite intrarea convoiului umanitar în Ucraina. Dar Crucea Roşie Internaţională cere garanţii de securitate pentru a-l escorta în zona de conflict.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Rebelii din Ucraina așteaptă întăriri