Video Regele Charles a împlinit 76 de ani. Cum şi-a petrecut ziua de naştere
Regele Charles împlineşte azi 76 de ani. Palatul Buckingham a publicat un portret aniversar şi un mesaj prin care îi urează suveranului la mulţi ani. Charles își petrece aniversarea ca o zi de lucru obișnuită și va inaugura două centre de distribuție a alimentelor. Aseară, monarhul a participat la premiera mondială a filmului Gladiatorul II. Regina Camilla încă se recuperează după o infecţie pulmonară şi nu l-a putut însoţi.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii îşi celebrează joi cea de-a 76-a aniversare prin inaugurarea a două centre de distribuţie a alimentelor, ca parte din proiectul său iniţiat în scopul reducerii risipei alimentare şi pentru a veni în sprijinul organizaţiilor caritabile din domeniu, informează Reuters.
Anul trecut, regele Charles, un militant activ pe teme de mediu şi susţinător al economiei sustenabile, a lansat ''Coronation Food Project'', a cărui misiune este de a ''reconcilia diferenţele între risipa alimentară şi nevoia alimentară''.
Joi, monarhul a deschis primele două centre de alimente din cadrul acestei iniţiative - centre de distribuţie al căror scop este să economisească şi să redistribuie tone de alimente în surplus.
Suveranul a vizitat unul dintre centre, în sudul Londrei, unde are loc un ''festival al surplusului de alimente'', în cadrul căruia sunt fi preparate mâncăruri din alimente care altfel ar fi fost aruncate, şi a participat virtual la deschiderea celui de-al doilea centru, în nordul Angliei.
Scopul acestor centre este de a ajuta asociaţii caritabile din domeniu, precum FareShare şi Felix Project, să ofere sprijin persoanelor vulnerabile, a precizat Palatul Buckingham. De la lansarea sa, proiectul a contribuit la salvarea unei cantităţi de 940 de tone de alimente în surplus, echivalentul a peste 2,2 milioane de mese.
Ziua de naştere a regelui Charles a fost marcată şi într-o manieră mai tradiţională, prin salve de tun la Turnul Londrei şi în parcurile din capitală.
Suveranul a avut o agendă plină săptămâna aceasta, care a inclus şi premiera în Londra, miercuri seară, a peliculei ''Gladiator II''. Soţia regelui, Camilla, nu a participat la premieră, întrucât se recuperează în urma unei infecţii pulmonare. Angajamentele oficiale ale monarhului sunt monitorizate în continuare cu atenţie de echipa sa medicală întrucât regele urmează în continuare un tratament împotriva cancerului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰