Reuters: OMS va declara aspartamul drept cancerigen. Este unul dintre cei mai cunoscuți îndulcitori alimentari
Aspartamul, unul dintre cei mai cunoscuți îndulcitori artificiali din lume, ar putea fi declarat substanță cu potențial cancerigen de către una dintre comisiile din subordinea OMS, potrivit unor surse citate de Reuters. Acest anunț ar urma să fie făcut public în cursul lunii viitoare. După cum au arătat decizii similare anterioare, vestea ar putea fi întâmpinată cu critici din partea producătorilor şi cu îngrijorare și confuzie din partea publicului larg.
Aspartamul, unul dintre cei mai cunoscuți îndulcitori artificiali din lume, ar putea fi declarat drept substanță cu potențial cancerigen luna viitoare de către o comisie a OMS. O astfel de decizie va fi criticată de reprezentanții industriei alimentare, potrivit Reuters.
Aspartamul este folosit în numeroase produse, de la sucuri dietetice preum Pepsi şi Coca-Cola până la guma de mestecat.
Aspartamul, utilizat în într-o gamă largă de produse alimentare și băuturi dietetice, va fi pus pe lista substanțelor "posibil cancerigene pentru oameni" de Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului (IARC) din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.
Decizia IARC, finalizată la începutul acestei luni după o întâlnire a experților, are rolul de a evalua dacă o substanţă prezintă sau nu un pericol potențial, pe baza tuturor dovezilor științifice publicate. Trebuie subliniat că această clasificare nu ia în calcul aspecte care țin de cantitatea pe care o persoană o poate consuma fără a se expune riscurilor, un astfel de anunț urmând să devină responsabilitatea unei comisii mixte formată din experți ai Organizației Mondiale a Sănătății și Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU și autoritățile naționale de reglementare.
- Descoperire îngrijorătoare. O substanță chimică din erbicide vândute în toată lumea ar putea crește riscul...
- Pfizer va încerca să combată cancerul cu profiturile obținute din vaccinul COVID-19. Anunțul gigantului farmaceutic
- Cancerul de sân afectează femei tot mai tinere. De la ce vârstă e necesară mamografia
Ce ar putea urma după anunțul OMS?
Cu toate acestea, hotărâri similare ale experților OMS, din trecut pentru diferite substanțe au produs îngrijorare în rândul consumatorilor cu privire la utilizarea lor, au dus la procese și au presat producătorii să-și schimbe rețetele și să apeleze la alternative. Acest lucru a dus la critici conform cărora evaluările de acest fel pot fi confuze pentru publicul larg.
Începând cu anul 1981, comitetul OMS care se ocupă de studierea aditivilor a declarat că aspartamul este sigur pentru consumul uman dacă acest lucru se face în anumite limite de siguranță. De exemplu, un adult care cântărește 60 kilograme ar trebui să bea între 12 și 36 de doze de băuturi dietetice, în funcție de cantitatea de aspartam din acestea, în fiecare zi pentru a fi într-o situație de risc. Poziția această a fost împărtășită la scară largă de autoritățile naționale de reglementare din întreaga lume, inclusiv de cele din Statele Unite și Europa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰