Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Roamingul va fi gratuit în Uniunea Europeană până în 2032

Parlamentul European și statele membre ale UE au ajuns la un acord cu privire la noul regulament privind roamingul. Sistemul gratuit va fi în vigoare până în 2032.

de Redactia Observator

la 09.12.2021 , 16:57

Roamingul va fi gratuit în Uniunea Europeană până în 2032 - Shutterstock

Noul regulament va prelungi până în 2032 sistemul existent, care prevede că cetățenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE, și va oferi, de asemenea, noi avantaje consumatorilor.

Cetățenii vor putea să efectueze apeluri, să transmită mesaje text și să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în interiorul UE fără costuri suplimentare și la același nivel de calitate ca în țara lor de origine, scrie Mediafax.

Romingul gratuit până în 2032

Articolul continuă după reclamă

Ei vor avea și un acces mai bun la comunicațiile de urgență, indiferent de locul în care se află în Europa și vor putea să primească informații clare referitoare la situația în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming.

Noul regulament va intra în vigoare la 1 iulie 2022. Roamingul gratuit a fost introdus în UE în 2017.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Roamingul va fi gratuit în Uniunea Europeană până în 2032