Observator » Ştiri externe » Robinho, arestat la mai bine de 10 ani după ce a fost acuzat că a violat o femeie

Robinho, arestat la mai bine de 10 ani după ce a fost acuzat că a violat o femeie

- Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 22.03.2024, 08:51 | Modificat la 22.03.2024, 10:11

Fostul fotbalist Robinho a fost arestat în Brazilia, la mai bine de 10 ani după ce a fost acuzat pentru prima dată că a violat o femeie în Italia, scrie Sky News.

Fostul jucător de la Manchester City își va începe pedeapsa de nouă ani de închisoare, după ce Curtea Superioară de Justiție din Brazilia a hotărât miercuri că decizia Italiei în ceea ce-l privește pe Robinho este valabilă în Brazilia.

Într-un comunicat, poliția a precizat că Robinho, în vârstă de 40 de ani, va fi supus unui examen medical și unei audieri înainte de a fi trimis la închisoare.

Avocații fostului fotbalist doresc deschiderea unui nou proces în Brazilia, relatează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

În 2017, un tribunal din Milano i-a găsit pe Robinho și pe alți cinci brazilieni vinovați de violarea în grup a unei femei în 2013. Condamnarea a fost confirmată de o curte de apel în 2020 și validată de Curtea Supremă a Italiei în 2022.

Robinho, în vârstă de 40 de ani, al cărui nume complet este Robson de Souza, locuiește în Brazilia și a negat acuzațiile.