Român condamnat la plata a 3.8 milioane de euro
Un şofer român de TIR prins cu marfă de contrabandă a primit o amendă uriaşă, în Franţa. Bărbatul a fost condamant de un tribunal din Hexagon la plata a 3.8 milioane de euro.
Incidentul a avut loc pe 9 iulie 2019, când un şofer român în vârstă de 43 de ani a fost oprit de vameşi la terminalul ieşire din eurotunel, iar aceştia au descoperit în camionul pe care îl conducea nu mai puţin de 18.000 de articole contrafăcute, scrie La Voix du Nord.
Printre acestea vorbim de 300 de ceasuri şi peste 500 de brăţări de la o celebră firmă de bijuterii şi aproape 300 de tricouri de la un brand de articole sportive.
Şoferul a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare şi a primit o amendă vamală de aproape 3.8 milioane de euro. Totodată, acesta va trebui să compenseze firmelor de unde aparţineau produsele.
Un alt român condamnat
Un alt român a trecut prin acelaşi lucru. În cazul lui autorităţile au decis să îl amendeze cu 1.000 de euro, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost şi el condamnat la şase luni de închisoare, însă cu executare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰