Video Român de 25 de ani, mort într-un accident tragic de muncă, în Italia. Bărbatul a fost strivit de un utilaj, colegii l-au găsit fără suflare
Moarte învăluită în mister în Italia. Un român de numai 25 de ani a murit după ce a fost strivit de un utilaj la locul de muncă. Camerele de supraveghere din exterior l-au suprins pe tânăr când intra în incinta școlii de echitație unde lucra, iar, la aproximativ 40 de minute, colegii săi de muncă l-au găsit fără suflare. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza morţii.
Un alt incident şocant în care a fost implicat un român a avut loc pe o navă din China. Ofiţerul a murit după ce două parâme încurcate s-au întins în forţă, iar lovitura a fost atât de puternică încât a fost decapitat. "Tuturor navigatorilor - mare atenție - munciți în siguranță! Orice aspect care vă poate pune viața în pericol trebuie să o raportați sindicatului și autorităților", a postat, luni seara, Sindicatul Liber al Navigatorilor.
"NBP se afla la manevra pupa între doua parâme încurcate care s-au întins în forță lovindu-i casca și capul acestuia. Lovitura a fost așa de puternică încât capul fost desprins de corp, decesul survenind pe loc. Autoritățile din China și compania fac investigații în privința acestui tragic accident. Familia trebuie să primească un raport final în care să se descrie împrejurările în care a avut loc accidentul, cum s-a întamplat și cine se face vinovat (dacă sunt vinovați). Ministerul Afacerilor Externe și Autoritatea Navală Română sunt informați cu privire la acest accident", adaugă sursa citată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰