Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O româncă ar fi fost batjocorită de cinci bărbați într-un atelier din Bologna

O româncă de 40 de ani acuză că a fost batjocorită de cinci bărbați într-un atelier din Bologna, Italia, în noaptea de joi spre vineri.

de Cristi Ioniţă

la 26.07.2020 , 13:13

Românca are nevoie de șapte zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera Românca batjocorită la Bologna are 40 de ani - L'Unione Sarda - imagine ilustrativă
  • Românca batjocorită are 40 de ani.
  • Românca are nevoie de șapte zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera.

Femeia este stabilită la Bologna împreună cu soțul ei și copilul lor și lucrează ca îngrijitoare.

Conform Il Resto del Carlino, joi seara, după ce a ieșit într-un local alături de mai multe prietene, românca a vrut să plece spre casă.

Pe drum, a fost abordată de mai mulți bărbați dintr-o mașină, iar aceștia ar fi băgat-o cu forța într-un autoturism și ar fi dus-o în atelierul respectiv, unde ar fi batjocorit-o în mod repetat pe parcursul întregii nopți.

Articolul continuă după reclamă

Acuzații sunt italieni, români și albanezi, iar printre ei este și proprietarul atelierului respectiv care neagă acuzațiile și spune că românca a mers cu ei de bună voie și și-a dat acordul pentru a întreține relații cu bărbații acuzați.

Mai mult, femeia susține că a fost bătută, amenințată și închisă în atelierul respectiv, însă proprietarul acestuia spune că, de fapt, femeia ar fi vrut să mai doarmă, iar bărbatul, pentru că avea treabă, a plecat și a închis atelierul pe motiv că nu ar fi vrut să intre hoții în el.

Românca și-a găsit telefonul și a solicitat ajutorul soțului ei, iar în cele din urmă a ajuns la spital, unde medicii au stabilit că are nevoie de șapte zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera.

Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz și au ridicat imaginile de la mai multe camere de supraveghere, inclusiv de la camerele montate de proprietarul atelierului unde românca ar fi fost batjocorită.

Avocata care o reprezintă pe româncă în acest caz susține că "aceasta este o mamă și o soție devotată, o muncitoare harnică și nu dorește decât să se facă dreptate pentru trauma trăită".

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » O româncă ar fi fost batjocorită de cinci bărbați într-un atelier din Bologna