Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Româncă de 26 de ani, spulberată pe trecerea de pietoni în Italia. Șoferul a fugit imediat iar Mihaela s-a stins la spital după 5 zile de agonie

O tânără româncă, în vârstă de 26 de ani, a murit în Italia, după câteva zile de agonie. Mihaela a fost spulberată pe trecerea de pietoni de un șofer care a fugit apoi de la locul accidentului, fără să-i acorde primul ajutor. Deși echipajele au găsit-o în viață, corpul i-a cedat câteva zile mai târziu.

de Redactia Observator

la 26.10.2024 , 12:15

Româncă de 26 de ani, spulberată pe trecerea de pietoni în Italia. Șoferul a fugit imediat iar MIhaela s-a stins la spital după 5 zile de agonie Româncă de 26 de ani, spulberată pe trecerea de pietoni în Italia. Șoferul a fugit imediat iar MIhaela s-a stins la spital după 5 zile de agonie - larena.it

O fată autentică, muncitoare și foarte serioasă, așa a fost descrisă Mihaela de cei care au cunoscut-o. Tânăra de 26 de ani a fost spulberată pe trecerea de pietoni sâmbătă, 19 octombrie, la Bardolino. A murit la spitalul din Verona pe 24 octombrie, după cinci zile de spitalizare la terapie intensivă, scrie Larena.it.

Mihaela a fost ucisă pe trecere

Fata se întorcea spre casă după ce își terminase programul la locul de muncă. A pus pasul pe trecerea de pietoni pe care o traversa de fiecare dată când pleca acasă și a fost lovită de mașină când mai avea doar câțiva metri până la trotuar. Impactul a fost atât de puternic încât Mihaela a fost aruncată la aproape 30 de metri de locul impactului. 

Articolul continuă după reclamă

Echipajele de urgență au sosit rapid la locul accidentului și au reușit să o stabilizeze pe Mihaela înainte de a o transporta la spitalul Borgo Trento din Verona. Medicii au declarat moartea cerebrală a tinerei pe 24 octombrie.

Părinții Mihaelei, care au fost anunțați de accident în noaptea tragediei, au venit imediat din România pentru a fi alături de fiica lor. Conducătorul auto, despre care se știe că ar fi un tânăr din zonă, este căutat activ, iar poliția face apel la martori și la oricine deține informații să contribuie la prinderea acestuia. Poliția investighează și imaginile camerelor de supraveghere din apropierea locului accidentului în speranța de a obține detalii suplimentare despre vehiculul implicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Româncă de 26 de ani, spulberată pe trecerea de pietoni în Italia. Șoferul a fugit imediat iar Mihaela s-a stins la spital după 5 zile de agonie