Rusia a primit un termen de 10 zile să dea explicații după otrăvirea lui Alexei Navalnîi | 45 de țări, între care și România, au semnat o declarație
Un grup de 45 de ţări occidentale, între care Franţa, Regatul Unit, Germania şi Canada, au cerut, la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), ca Rusia să prezinte explicaţii după otrăvirea în 2020 a opozantului rus încarcerat Alexei Navalnîi, relatează AFP.
Moscova are un termen de zece zile pentru a răspunde întrebărilor care-i sunt adresate de către aceste ţări, conform regulamentului OIAC, cu sediul la Haga, au anunţat marţi reprezentanţi ai celor 45 de ţări, între care se află toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit ambasadorului Franţei în Olanda. Mai mulți experţi occidentali cred că opozantul Kremlinului a fost otrăvit, în august 2020, cu agentul neurotoxic Noviciok, conceput în epoca sovietică. Alexei Navalnîi a primit îngrijiri în Germania, după care a fost încarcerat, la întoarcerea sa în Rusia.
Moscova a respins mereu orice implicare în otrăvirea lui Alexei Navalnîi
"Patruzeci şi cinci de state parte (la OIAC), inclusiv Marea Britanie, au informat Consiliul Executiv al OIAC că adresează în mod oficial întrebări Rusiei cu privire la otrăvirea lui Navalnîi, în virtutea Articolului 9 al Convenţiei", a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter delegaţia britanică. "Rusia are zece zile să răspundă", subliniază delegaţia."Este esenţial ca Rusia să prezinte în mod detaliat măsurile pe care le-a luat pentru a ancheta şi a face lumină asupra folosirii unei arme chmice pe teritoriul său", se arată în declaraţia celor 45 de ţări, din care delegaţia britanică a publicat un fragment.
Consiliul Executiv al OIAC, alcătuit din 41 de state membre, se reuneşte săptămâna aceasta pentru a discuta despre progrese înregistrate în vederea eliminării armamanetului chimic în lume. Totodată, statele membre ale Consiliului Executiv al OIAC au îndemnat luni Siria să autorizeze inspectori pe teritoriul sirian. Ele consideră că Damascul continuă să-şi încalce obligaţiile cu privire la verificarea unei eventuale prezenţe a unor arme chimice în instalaţii susceptibile să producă sau să depoziteze armament chimic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰