Rusia ar fi cerut SUA să-și retragă avioanele din Siria
Responsabili ruși au cerut ca avioanele militare americane să părăsească Siria, a declarat miercuri un înalt responsabil american, sub rezerva anonimatului.
Responsabili ruși au cerut ca avioanele militare americane să părăsească Siria, a declarat miercuri un înalt responsabil american, sub rezerva anonimatului.
Potrivit acestuia, diplomați ruși au întreprins un demers oficial prin care au solicitat ca avioanele americane să părăsească Siria, adăugând că avioane de luptă rusești vor survola de acum încolo teritoriul sirian.
Statele Unite nu intenționează să-și schimbe, deocamdată, planurile forțelor sale aeriene în ceea ce privește operațiunile în Siria, a declarat același înalt oficial al Departamentului Apărării al SUA.
O confirmare oficială a acestor informații nu a venit nici din partea rusă, nici din cea americană.
Aceste informații intervin în contextul în care Consiliul Federației (camera superioară, Senatul rus) a autorizat utilizarea forțelor ruse în Siria, la solicitarea președintelui Vladimir Putin.
Astfel, Putin a obținut miercuri undă verde din partea Senatului rus pentru lovituri aeriene în sprijinul armatei președintelui sirian Bashar al-Assad, la câteva ore după o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU asupra luptei împotriva 'amenințării teroriste', după cum relevă AFP.
'Obiectivul militar al acestei operațiuni vizează exclusiv sprijin aerian pentru forțele armatei siriene în lupta lor împotriva Statului Islamic', a ținut să explice Serghei Ivanov, șeful administrației prezidențiale ruse.
Aceasta este o inițiativă temporară și se înscrie în cadrul dreptului internațional, deoarece președintele sirian a solicitat în mod oficial asistență Rusiei în lupta împotriva jihadiștilor Statului Islamic, a subliniat Ivanov.
'Președintele sirian s-a adresat guvernului țării noastre pentru a cere să-i fie furnizat un ajutor militar', a declarat el jurnaliștilor, refuzând să precizeze ce fel de tipuri de echipamente militare vor fi utilizate de Rusia în Siria.
'Vorbim de Siria, nu de realizarea vreunui obiectiv geopolitic sau a vreunei ambiții, așa cum ne acuză periodic partenerii noștri occidentali. Este vorba de interesele naționale ale Rusiei', a adăugat el.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, a refuzat să precizeze data la care va începe, oficial, operațiunea militară a Rusiei în Siria, potrivit TASS.
Sursa: AGERPRES
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰