Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia nu recunoaşte în faţa ONU că a deportat copii ucraineni

Război în Ucraina. Rusia a dezminţit marţi la ONU acuzaţiile Ucrainei, ale justiţiei internaţionale şi ale unor organizaţii neguvernamentale conform cărora ar fi deportat pe teritoriul său mii de copii ucraineni, relatează AFP, citat de Agerpres. 

de Redactia Observator

la 23.01.2024 , 17:00

Rusia nu recunoaşte în faţa ONU că a deportat copii ucraineni Rusia nu recunoaşte în faţa ONU că a deportat copii ucraineni - Profimedia

Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului ceruse luni Moscovei să dea explicaţii privind afirmaţiile că au avut loc astfel de deportări. Viceministrul rus al muncii şi protecţiei sociale, Aleksei Vovcenko, şeful delegaţiei ţării sale, a răspuns că "din februarie 2022, Federaţia Rusă nu a fost implicată în deportarea unor cetăţeni ucraineni pe teritoriul său".

El a mai afirmat că "aproximativ trei milioane de rezidenţi din Ucraina, printre care şi copii, au fost acceptaţi în Federaţia Rusă", unde "majoritatea copiilor au venit cu familiile sau tutorii lor; au fost instalaţi în adăposturi temporare sau la apropiaţi de-ai lor".

Oficialul a adăugat că sunt în curs verificări privind situaţia a "peste 5.000 de copii". Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 şi a proclamat anexarea a cinci regiuni ucrainene: Crimeea în 2014, respectiv Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson în 2022.

Articolul continuă după reclamă

Kievul acuză deportarea a 20.000 de copii, dintre care 400 au fost repatriaţi

Pe acelaşi subiect

Kievul apreciază că au fost deportaţi forţat în Rusia circa 20.000 de copii, din care până acum au fost repatriaţi de autorităţi doar aproximativ 400.

Tribunalul Penal Internaţional a emis anul trecut mandate de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al Mariei Lvova-Belova, comisar al Rusiei pentru protecţia copilului, pentru "deportarea" a mii de copii ucraineni.

Rusia dezminte ferm toate aceste acuzaţii şi susţine că "reinstalarea copiilor evacuaţi se face în primul rând la cererea lor şi cu acordul lor", arată un document trimis anul trecut Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului.

În privinţa "evacuărilor" din regiunile Doneţk şi Lugansk, Vovcenko a declarat că au ajuns în Rusia circa 2.000 de copii din orfelinate şi cămine, "însoţiţi de directori şi personal" din centrele respective.

El a acuzat autorităţile ucrainene că anterior nu s-au ocupat de situaţia şi sănătatea acestor copii. La întrebări din partea comitetului, el a răspuns că deocamdată este imposibil de stabilit câţi copii ruşi şi-au pierdut taţii în războiul din Ucraina. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Rusia nu recunoaşte în faţa ONU că a deportat copii ucraineni