Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului din R. Moldova la alegerile de anul viitor, avertizează Serviciul de Informaţii

Alexandru Musteaţa, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova, a declarat că Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului Republicii Moldova anul viitor, când urmează să aibă loc alegeri parlamentare. În raport s-a prezentat implicarea Federaţiei Ruse în alegerile prezidenţiale şi referendumul constituţional din 2024 prin intermediul organizaţiei criminale conduse de Ilan Şor.

de Redactia Observator

la 12.12.2024 , 20:22

Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului R.Moldova prin intermediul lui Ilan Şor, avertizează Serviciul de Informaţii Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului R.Moldova prin intermediul lui Ilan Şor, avertizează Serviciul de Informaţii - Profimedia

Directorul SIS a menţionat, printre altele, că statul rus va încerca să implementeze în 2025 aceeaşi strategie ca şi până acum, pentru a obţine control asupra Parlamentului Republicii Moldova. Potrivit oficialului, pentru a-şi atinge scopul, Moscova va încerca să infiltreze în mediul politic persoane şi entităţi afiliate sau aflate sub controlul său, scrie NewsMakwer.

„Strategia lor a fost, este şi va fi şi în 2025 infiltrarea în mediul politic a persoanelor şi entităţilor afiliate sau controlate, inclusiv acoperit de către Federaţia Rusă, în scopul obţinerii controlului asupra Parlamentului şi, respectiv, a celorlalte instituţii din ţară. Această strategie mizează pe corupţie politică şi electorală, dezinformare şi manipulare, dar şi acţiuni stradale şi dezordine”, a menţionat el.

Cum ar putea obţine controlul

Articolul continuă după reclamă

Organizaţia criminală condusă de Ilan Şor a încercat să influenţeze rezultatele alegerilor prezidenţiale şi ale referendumului constituţional din octombrie printr-o schemă de corupere electorală. Conform anchetei, organizaţia Şor a mobilizat peste 130.000 de persoane pentru a influenţa votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă rusească sancţionată internaţional. Procurorii estimează că numărul celor implicaţi ar putea depăşi 300.000 , iar în perioada septembrie-octombrie au fost identificaţi 39 de milioane de dolari care au circulat prin reţea.

Directorul SIS a menţionat, printre altele, că statul rus va încerca să implementeze, în 2025, aceeaşi strategie ca şi până acum, pentru a obţine control asupra Parlamentului Republicii Moldova.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului din R. Moldova la alegerile de anul viitor, avertizează Serviciul de Informaţii