Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rușii ar fi dispuși să permită Ucrainei să aibă propria armată, dar nu și baze militare străine. Kievul respinge compromisul

O neutralitate a Ucrainei după model suedez sau austriac este compromisul pe care negociatorii ruşi şi ucraineni îl discută în prezent, a anunţat miercuri Kremlinul, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 16.08.2022 , 12:27

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

"Aceasta este de fapt opţiunea care este discutată în prezent şi care poate fi considerată ca fiind cea a unui compromis", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că neutralitatea Ucrainei se află în centrul negocierilor ruso-ucrainene.

"Statutul neutru al Ucrainei face obiectul unor discuţii serioase şi acesta este în legătură cu garanţiile de securitate" pe care le cer în acelaşi timp Kievul şi Moscova, a spus Lavrov într-un interviu pentru mass-media rusă RBK. "Aceasta se discută în prezent în cadrul negocierilor, există formule foarte concrete care, cred eu, sunt aproape de un acord", a adăugat Lavrov, dezvăluind în acelaşi timp că negocierile "nu sunt uşoare".

Articolul continuă după reclamă

Şeful echipei de negociatori a Rusiei, Vladimir Medinski, a declarat la rândul său miercuri că negocierile sunt "lente şi dificile", dând totodată asigurări că Kremlinul "vrea să se ajungă la pace cât mai repede posibil".

Pe acelaşi subiect

Este vorba de o Ucraină "neutră", a adăugat el, evocând de asemenea Austria şi Suedia ca model. Potrivit lui Medinski, problemele-cheie sunt statutul peninsulei ucrainene Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, şi al republicilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova.

Ce ar implica statutul neutru al Ucrainei

Statutul neutru al Ucrainei implică ca această ţară să renunţe la aderarea la NATO. Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că va trebui "recunoscut" faptul că ţara sa nu va adera niciodată la Alianţa Atlanticului de Nord.

Acest dosar este unul dintre motivele avansate de Rusia pentru a justifica ofensiva sa în Ucraina, Moscova considerând NATO o ameninţare la adresa existenţei sale.

Miercuri, preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a cerut "garanţii de securitate absolute" în faţa Rusiei, respingând totodată ideea unui "model de neutralitate suedez sau austriac" avansat de Moscova.

"Ucraina este acum în stare de război direct cu Rusia. În consecinţă, modelul (de neutralitate) nu poate fi decât 'ucrainean'", a declarat unul dintre negociatorii ucraineni, Mihailo Podoliak, în comentarii publicate de preşedinţie. El a precizat că Ucraina doreşte "garanţii de securitate absolute" în faţa Rusiei, garanţii ai căror semnatari să se angajeze să intervină de partea Ucrainei în caz de agresiune.

NATO va organiza un summit de urgență săptămâna viitoare la Bruxelles cu cei 30 de membri ai alianței, inclusiv președintelui american Joe Biden, semn că Occidentul încearcă să mențină presiunea diplomatică asupra Moscovei și să intensifice sprijinul pentru Ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rușii ar fi dispuși să permită Ucrainei să aibă propria armată, dar nu și baze militare străine. Kievul respinge compromisul