"Rușilor, am reușit!". Reacția lui Putin după ce Ovechkin a devenit cel mai bun marcator din NHL
Rusul Alexander Ovechkin, căpitanul echipei Washington Capitals, a doborât recordul legendarului hocheist Wayne Gretzky la cele mai multe goluri marcate în NHL. Performanța istorică a avut loc pe 6 aprilie, într-un meci contra echipei New York Islanders, pierdut de Washington cu scorul de 1-4. Ovechkin a ajuns la 895 de goluri în 1487 de meciuri, depășindu-l cu un gol pe Gretzky.

Duminică, Alexander Ovechkin, în vârstă de 39 de ani, a înscris cel de-al 895-lea gol al carierei și a devenit cel mai bun marcator din istoria NHL, doborând recordul deținut din 1999 de legendarul hocheist canadian Wayne Gretzky.
Meciul a fost întrerupt pentru o scurtă ceremonie iar oe gheaţă au ajuns inclusiv soția, copiii și mama lui Alexander Ovechkin, precum şi Wayne Gretzky. În timpul discursului său, Ovechkin a mulțumit fanilor din întreaga lume și a rostit fraza: "Tuturor fanilor, din întreaga lume - ruși, am reușit, băieți!" Presa de propagandă rusă a preluat mesajul, însă l-a trunchiat la: "Rușilor, am reușit."
Președintele Vladimir Putin l-a felicitat public pe jucătorul de hochei pentru această realizare istorică. Ovechkin este cunoscut pentru sprijinul său deschis față de liderul de la Kremlin: în preajma alegerilor prezidențiale din 2018, a fondat mișcarea "Echipa lui Putin", iar după invadarea Ucrainei în 2022, deși a lansat un apel pentru "pace între cele două țări", nu s-a dezis de susținerea acordată președintelui rus.
"Dragă Aleksandr Mihailovici, te felicit pentru acest record excepțional. Ai depășit legendele în ceea ce privește numărul de goluri marcate în meciurile din sezonul regulat," a transmis Vladimir Putin într-o telegramă publicată de Kremlin. "Această realizare nu este doar un succes personal, ci și o adevărată sărbătoare pentru fanii hocheiului din Rusia și din întreaga lume."
Wayne Gretzky a reacționat cu fair-play: "Știu cât de greu este să marchezi 894 de goluri, iar 895 este cu adevărat special. Îl felicit pe Alex. Se spune că recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte, dar nu știu cine va marca mai multe goluri decât atât."
Acesta este al 20-lea sezon al lui Ovechkin în NHL. A debutat în ligă în sezonul 2005-06 şi si-a petrecut întreaga carieră din NHL la Washington Capitals. Gretzky a jucat şi el 20 de sezoane în NHL pentru echipele Edmonton Oilers, Los Angeles Kings, St. Louis Blues și New York Rangers.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰