Rusoaicele care nu doresc să aibă copii, trimise la psiholog
Ministerul Sănătății a recomandat ca femeile care, în timpul controalelor de sănătate reproductivă, declară că nu își doresc copii să fie îndrumate către psiholog. Această prevedere se regăsește într-un document al instituției, consultat de agenția TASS.
Documentul, analizat de TASS, prevede ca femeile cu vârste între 18 și 49 de ani să fie invitate anual la evaluări ale sănătății reproductive. În cadrul acestor controale, pacientele sunt întrebate inclusiv câți copii își doresc.
Femeile, întrebate câţi copii îşi doresc în cadrul controalelor medicale
Dacă răspunsul este "zero", medicii sunt sfătuiți să recomande o consultație la un psiholog clinician, cu scopul de a "forma o atitudine pozitivă față de maternitate".
Noua politică introduce un sistem extins de monitorizare a sănătății reproductive, aplicabil femeilor aflate la vârstă fertilă. În paralel, și bărbații din aceeași categorie de vârstă sunt invitați la controale, însă doar pentru evaluarea stării fizice, fără recomandări de consiliere psihologică.
Măsura vine pe fondul unei scăderi istorice a natalității în Rusia
Măsura vine pe fondul unei scăderi istorice a natalității. Rata actuală este de aproximativ 1,4 copii per femeie, mult sub pragul de 2,1 necesar pentru menținerea stabilă a populației. Este cel mai scăzut nivel din ultimii aproximativ 200 de ani.
Președintele Vladimir Putin a descris în repetate rânduri declinul demografic drept o amenințare majoră. El avertiza în 2024 că Rusia se va confrunta cu "extincţia" dacă nu-şi creşte rata natalităţii.
Documentul Ministerului Sănătății subliniază și necesitatea tratării rapide a afecțiunilor care pot afecta fertilitatea, precum bolile endocrine, cardiovasculare sau infecțiile cronice, inclusiv cele cu transmitere sexuală.
De asemenea, sunt menționați factorii de risc precum indicele de masă corporală: fertilitatea poate fi afectată semnificativ atât în caz de obezitate severă, cât și în caz de subponderalitate.
Femeile fără probleme ginecologice, dar cu astfel de riscuri, vor primi recomandări medicale pentru corectarea acestora.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
