Antena Meniu Search
x

Curs valutar

S-a TERMINAT! Toți șoferii din România vor fi AFECTAȚI DE ACEASTĂ DECIZIE!

Planul autorităților de la Berlin de a introduce o taxă de drum care se va aplica, efectiv, numai șoferilor străini a trecut prin Parlament, în pofida criticilor venite de la Bruxelles și de la statele vecine

de Redactia Observator

la 08.05.2015 , 17:37

Planul autorităților de la Berlin de a introduce o taxă de drum care se va aplica, efectiv, numai șoferilor străini a trecut prin Parlament, în pofida criticilor venite de la Bruxelles și de la statele vecine. 

Bundesrat, camera superioară a Parlamentului german, a aprobat vineri un act normativ validat deja de Bundestag, camera inferioară a legislativului german, și care prevede introducerea, în cursul anului 2016, a unei vignete anuale pentru autostrăzile și drumurile naționale. Valoarea acestei vignete depinde de vârsta vehiculului, capacitatea motorului și anumite criterii de mediu și poate ajunge până la 130 de euro.

Din cauză că o taxă de drum aplicabilă doar șoferilor străini ar fi contravenit normelor europene, varianta legislativă reținută este cea a unei vignete electronice plătită de toți utilizatorii drumurilor. Însă, pentru a se asigura că șoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă, toți proprietarii germani de vehicule vor fi compensați printr-o reducere echivalentă a taxei pe autovehicul.

Articolul continuă după reclamă

În consecință, șoferii străini vor trebui să achite 5,10 sau 15 euro pentru o vignetă de scurtă durată atunci când vor rula pe autostrăzile și drumurile naționale din Germania. Ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a estimat că această măsură va genera sume de aproximativ 500 de milioane de euro pe an. 'Taxa pe drum garantează dezvoltarea pe termen lung a infrastructurilor noastre', a declarat Alexander Dobrindt în Bundesrat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » S-a TERMINAT! Toți șoferii din România vor fi AFECTAȚI DE ACEASTĂ DECIZIE!